Scandal uriaş în Germania cu ecouri şi efecte în România. Cel puţin 17 români au fugit din carantină şi au ajuns deja acasă, în ţară. Toţi vin din cel mai mare focar al Europei, de la abatorul din Germania. Sunt căutaţi de autorităţi din ambele ţări, iar dacă vor fi găsiţi riscă dosar penal. Dintre cei peste 1.300 de muncitori infectaţi cu coronavirus la fabrică, jumătate sunt români transmite Observator.
Alerta s-a declanşat la cel mai mare abator din lume la jumătatea săptămânii trecute, când au fost depistate primele infectări. Toţi cei 7.000 de muncitori au fost plasaţi în carantină şi s-a început testarea lor. Dintre ei, 6.000 sunt români. Unii dintre ei, 17 mai exact, nu au mai avut răbdare şi au fugit din carantină. Oficialii cred că sunt deja acasă, în România.
Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania: Da, nu i-a controlat nimeni, nu a ştiut nimeni de ei. S-au dus la frontieră, aveau un paşaport sau o carte de identitate valabilă, s-au urcat în avionul ăsta şi au ajuns la Bucureşti, veneau dintr-o ţară care nu se afla în zona roşie. Bineînţeles, sunt foarte îngrijorat de plecarea acestor oameni, care, în diverse feluri, au părăsit domiciliile carantinate şi care se întorc în România.
Deocamdată nici autorităţile de aici, nici cele din Germania nu ştiu cine sunt cei 17 pentru că angajatorul a refuzat să le divulge identificare. Aşa că nici măcar nu pot fi căutaţi în ţară.
Ca să se asigure că nu mai fug şi alţii, poliţiştii germani au împrejmuit cu garduri blocurile în care se află muncitori în carantină.
Românii care lucrează la abator au propria lor versiune. Îi acuză pe reprezentanţii fabricii că au ascuns mult timp cazurile de coronavirus.
Sorin, angajat român la abator: Eram infectaţi de trei luni şi ceva, dar ei datorită abatorului, ca să-şi poată vinde produsul, ne-au dus pe ascuns până s-a vândut toată marfa din abator.
Oamenii susţin că li s-a interzis să vorbească şi au fost ameninţaţi, chiar de firmele care i-au angajat.
Sorin, angajat român la abator: Filmele astea fantomă româneşti fac jumate, jumate salariul cu noi. Ne ard cum vor ei.
Abatorul din Toennies produce în jur de opt milioane de tone de carne anual, în bani asta înseamnă o cifră de afaceri de câteva miliarde de euro, iar pentru asta, angajaţii lucrează la foc continuu. Germanii cer acum boicotarea produselor.
Sorin, angajat român la abator: Se munceşte zece ore. Au făcut oamenii pareză de la epuizare de la muncă. Semipareză. L-a luat ambulanţa din casă.
Chiar şi după depistarea cazurilor de coronavirus, abatorul nu ar fi sistat imediat producţia, ci abia după intervenţia autorităţilor.
Alex Israte, român angajat în abator: Suntem o mulţime de oameni acolo. La cantină nu ai obligaţia să porţi mască. O dai jos când fumezi, bei o cafea. Erau abţibilduri (n.r. – care indicau distanţarea) pe mese, dar nu se respectă.
Vă reamintim că un număr de 1.300 de muncitori ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, au COVID-19, iar jumătate din cei infectați sunt români, potrivit datelor obținute de MAE. Consulul României la Bonn a mers la companie, pentru clarificări cu privire la cetățenii români. Oana Darie, purtătorul de cuvânt al MAE, a declarat la Digi24 că aceste cifre sunt estimative și că ele vor fi confirmate de Departamentul de sănătate publică atunci când vor fi analizate toate testele.