Opt români au fost arestați în urma unei acțiuni a poliției din Lancashire cu privire la traficul de persoane, iar două femei, românce, au fost salvate, scrie LancashireTelegraph.
Poliția a anunțat că cele două, în vârstă de 20 de ani, au fost scoase miercuri, 28 iunie, dintr-o casă din orașul Burnley.
Acțiunea a fost coordonată de Agenția Națională pentru combaterea Criminalității și a avut ca scop depistarea celor care exploatează sexual femei pentru propriile câștiguri financiare, în special pe care folosesc internetul pentru a face comerț cu ființe umane.
„Din păcate, sclavia nu se limitează la cărțile de istorie, ci se întâmplă în jurul nostru, și este chiar mai aproape decât credeți”, a declarat detectivul inspector Mark Vaughton.
„Sclavia modernă poate lua multe forme, una dintre acestea fiind exploatarea sexuală”, a mai explicat acesta.
„Știm că există persoane din Lancashire care au fost recrutate sau traficate prin amenințări, înșelăciune și coerciție și ne străduim să le identificăm pentru a le elibera în siguranță și pentru a-i aresta pe cei responsabili”, a mai declarat el.
O acțiune asemănătoare a avut loc și în zona Liverpool, unde polițiștii au acționat pentru a descoperi românce exploatate sexual și traficate.
Inspectorul șef Ian Hussey a declarat cu privire la această operațiune, pentru Liverpool Echo: «În ultimii ani, nord-vestul Angliei a fost vizat de grupuri de crimă organizată din România, care exploatează deseori femei tinere și vulnerabile ca lucrători sexuali. Aceste femei sunt aduse în Marea Britanie și duse în camere sau apartamente de hotel așa-numite “bordeluri pop-up.”»