Istoricul Mihnea Berindei a murit duminică dimineața, la Veneția, a declarat pentru AGERPRES fostul director al Arhivelor Naționale ale României, Dorin Dobrincu.
“Am pierdut un prieten scump. Alte cuvinte sunt de prisos astăzi”, a scris Dobrincu, pe pagina sa de Facebook.
Mihnea Berindei s-a născut pe 22 martie 1948 la București și a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității București, între anii 1966-1970, specializându-se în istoria Imperiului Otoman.
A emigrat în Franța unde a absolvit, în 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).
După prăbușirea regimului comunist, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social iar în anii 2000 a participat la restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.
A făcut parte din Comisia Prezidențială pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.
Cine a fost istoricul Mihnea Berindei?
S-a născut la 22 martie 1948, la București.
Între 1966 și 1970, a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității București (s-a specializat în istoria Imperiului Otoman).
A emigrat în Franța, unde, în 1972, a absolvit, la Paris, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).
În Franța, s-a dedicat cercetărilor în domeniul său de specialitate: Istoria Imperiului Otoman, secolele XV-XVII.
Între 1971-1991, a fost cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Școala de Înalte Studii de Științe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales), iar din 1991 — angajatul Institutului de Științe Sociale și Politice al Centrului Național de Cercetări Științifice din Franța (CNRS).
În perioada 1972-1991, a ocupat diverse poziții de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est și Spațiul Turc al Școlii de Înalte Studii de Științe Sociale (EHESS).
Membru al comitetului de redacție al revistei de specialitate Turcica (1980-1889), precum și al comitetelor de redacție al revistelor L’Alternative (1979-1985), L’Autre Europe (1986-1994) și al trimestrialului Politique Internationale.
Membru fondator al Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, creat în 1977 pentru sprijinirea Mișcării Goma; a luat parte la fondarea, în 1980, a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris (a fost purtător de cuvânt și în ultimii ani vicepreședinte).
După 1990, și-a continuat activitatea prin cercetări asupra societăților postcomuniste.
În perioada 1990-1992, a fost președintele organizației Biroul de Informații și Ajutor pentru România, iar în 1992 a devenit vicepreședintele asociației Est Libertés.
După căderea comunismului, a participat la crearea Grupului pentru Dialog Social și a susținut primele organizații civice românești, iar în anii 2000 s-a implicat în restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.
A fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.
sursa: agerpress
