Salariaţii din România vor putea să beneficieze de un concediu de acomodare atunci când vor solicita adoptarea unui copil, conform Legii nr. 57/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 283 din 14 aprilie şi va intra în vigoare pe 12 august 2016.
Actul normativ prevede că noul concediu va avea o durată de cel mult un an de zile şi va include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, informează revista Capital.
În acest timp, salariatul îndreptăţit (adoptatorul sau oricare dintre cei doi soţi ai familiei adoptatoare) va primi şi o indemnizaţie lunară. Concediul de acomodare şi indemnizaţia vor fi acordate la cererea persoanei îndreptăţite, iar aceste drepturi vor fi stabilite şi acordate din ziua următoare celei în care este pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei.
“Pe perioada concediului, persoana îndreptăţită beneficiază de plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate. Cuantumul contribuţiei se calculează prin aplicarea cotei procentuale, prevazută de lege, la valoarea indemnizaţiei acordate. Fondurile necesare plăţii indemnizaţiei (…), a contribuţiei (…), cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, precizează Legea nr. 57/2016 care poate fi consultată aici.