Șeful Comisiei Europene vrea salariu minim egal în toată Uniunea Europeană

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a insistat  ieri, 23 ianuarie, pentru introducerea unui “salariu social minim” mai întâi în zona euro, apoi în toate țările Uniunii Europene, a transmis AFP citată de Agerpress

Cred că trebuie peste tot în Europa, în toate țările membre, începând cu zona euro, un salariu social minim. Orice muncă merită un salariu”, a declarat președintele executivului european, în cursul unei conferințe organizate la Bruxelles cu privire la drepturile sociale.

“Orice muncă ar fi, trebuie un salariu minim în fiecare țară din UE (…) Același lucru și pentru venitul minim de inserție sau venitul minim garantat”, a adăugat el.

Ce înseamnă salariul minim care ar putea fi introdus în Uniunea Europeană

“Există în Europa un prag al demnității care trebuie respectat. Acest venit minim nu trebuie să fie același în toate țările noastre. Ar fi aberant să revendici așa ceva”, a recunoscut el.

Cu toate acestea, “să avem în toate legislațiile naționale un salariu social minim și un venit minim garantat îmi pare a fi complementul dimensiunii sociale a Europei”, a subliniat Jean-Claude Juncker.

În opinia fostului premier luxemburghez, care a fost și ministru de finanțe și al muncii în Mare Ducat, acest salariu minim nu ar trebui să meargă “în contrasens cu toate considerațiile care gravitează în jurul competitivității”, o modalitate de a răspund temerilor întreprinderilor mici și mijlocii.

Salariul minim, care există de multă vreme în Franța, a fost generalizat în Germania abia la 1 ianuarie 2015. Prima economie a zonei euro dispunea până atunci de salarii minime, negociate în acordurile pe ramură, care nu acopereau neapărat toate meseriile.

Comisia Europeană intenționează să prezinte în martie propuneri pentru un nou soclu european al drepturilor sociale. Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker a anunțat că va organiza un summit social pentru locuri de muncă și o creștere economică echitabilă împreună cu premierul Suediei, Stefan Lofven, pe 17 noiembrie, la Goteborg.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri