Joi, 29 Martie, volumul “Istoria Basarabiei” a fost lansat la Timişoara în prezența Secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, a consulului onorific al Republicii Moldova la Timişoara, domnul prof.univ.dr. Sofronie Silviu, a prorectorului responsabil cu relaţiile internaţionale din cadrul Universităţii de Vest, domnul prof.univ. dr. Dan Lazea şi a numeroși profesori și studenți de pe ambele maluri ale Prutului.
Evenimentul a fost deschis de preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara, domnul Alexei Dombrov şi de directorul executiv al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, domnul Andrei Cruceanu.
Volumul, publicat sub egida Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi”, cuprinde detalierea cursului special de „Istoria Basarabiei” susținut de prof. dr. univ. Ştefan Purici, la Facultatea de Istorie a Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara şi a făcut parte din ansamblul de manifestări culturale prilejuite de festivalul “Zilele Basarabiei”.
În încheierea evenimentului a avut loc o dezbatere, moderată de Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, cu privire la problemele întâmpinate de către studenţii basarabeni aflaţi la studiu în România şi a soluţiilor de rezolvare a acestora.
Pe parcursul lunii viitoare, Institutul va transmite gratuit exemplare ale cursului către aproximativ 500 de licee din România și Republica Moldova, în vederea utilizării lui ca suport educațional de către profesorii de istorie, precum și pentru a constitui un instrument de lucru util pentru alte studii și cercetări în acest domeniu.
[nggallery id=19]