Vasile Viorel Grosu a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce a încercat să introducă în mod ilegal în Marea Britanie, trei imigranți de origine albaneză pe care i-a întâlnit în Franța, a transmis astăzi Daily Mail.
Grosu, în vârstă de 37 de ani, care făcea curse regulate prin toată Europa a declarat că i-a întâlnit și ajutat pe cei trei imigranți albanezi într-o parcare aproape de Poitiers, în vestul Franței. Întâlnirea a fost intermediată de un șofer de tir bulgar care i-a propus românului să câștige niște bani în plus.
Judecătorul de la Curtea Coroanei din Bournemouth care decis ca românul să stea doi ani în închisoare i-a transmis românului înainte să pronunțe sentința: “Această țară, ca oricare alta are dreptul să decidă și să controleze cine intră în ea. Ai făcut acest gest pentru bani și nu ai introdus în țară membri de familie ci persoane pe care nu le cunoști”.
Judecătorul a mai ținut cont la aplicarea sentinței și de faptul că românul și-a recunoscut fapta chiar dacă a susținut că nu a realizat ilegalitatea ei sau severitatea cu care este pedepsită introducerea ilegală a imigranților în Marea Britanie.
Cele două femei și bărbatul descoperiți în caminonul lui Grosu au fost deportați pe data de 6 noiembrie în Albania.
La finalul ședinței de judecată a subliniat că speră ca pedeapsa aplicată românului să fie un exemplu pentru oricine înceracă să introducă imigranți ilegali în Marea Britanie.
Vezi mai jos știrea din presa britanică: