Preşedintele Klaus Iohannis a făcut astzăzi, la sosirea la Consiliul European, o declarație extrem de interesantă susținând că sute de mii de români protestează în stradă, în România împotriva ordonanței care modifică legislaţia penală, precizând că are încredere în oamenii care au ieşit la proteste.
„Situaţia din România este destul de complicată şi am sute de mii de români de-ai mei în stradă. Am încredere în oamenii mei! Trebuie să găsim o soluţie la această problemă şi cred că vom găsi una. Investiţiile nu sunt afectate, oamenii de afaceri trebuie să ştie că este o problemă de principiu”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis citat de ziarul Adevarul.
Klaus Iohannis este prezent la summitul de la Malta, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, unde astăzi se reunesc şefii de stat sau de guvern din 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.
Vă reamintim că președintele României a făcut numeroase demersuri pentru stoparea adoptării ordonanțelor care modifică Codul Penal, fiind prezent chiar personal la o ședință de Guvern pentru a stopa introducerea acestora pe ordinea de zi. Demersurile publice făcute de președinte l-au determinat pe șeful PSD, Liviu Dragnea să declare ieri că Iohannis este responsabilul moral pentru atacurile la care au fost supuși membrii guvernului Grindeanu.
Duminică se anunță un nou protest masiv al celor care solicită Guvernului să retragă ordonanța care, în viziunea lor ar scăpa anumiți politicieni corupți de efectele legii.
Poate te interesează și acestă știre: