PSD va face plângere penală împotriva Ralucăi Prună, ministrul tehnocrat al Justiției

Partidul Social Democrat  a anunțat că va face plângere penală împotriva ordonanței fostului Ministru al Justiției, Raluca Prună, informează DC News. Anul trecut, în mai, ministrul tehnocrat a produs mai multe modificări la Codurile Penale.

Ministerul Justiției, condus de Raluca Prună, a dat publicității pe data de 18 mai 2016, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prin acea ordonanță, guvernul tehnocrat a modificat 13 articole din Codul Penal și alte 101 din Codul de Procedură Penală.

Vă reamintim că Liviu Dragnea a reacționat, după desecretizarea stenogramei ședinței Guvernului Cioloș, spunând că Raluca Prună a inițiat Ordonanța pe modificarea Codurilor Penale invocând aceleași motive pe care le-a invocat și Florin Iordache.

“M-am uitat cu atenție pe stenograma celebrului guvern Cioloș cu privire la ordonanța inițiată de celebra doamnă Prună prin care s-au modificat într-o zi fără niciun fel de dezbatere publică 130 și ceva de articole din Codul Penal și am văzut acolo aceleași modificări care au stat și la baza ordonanței 13, referiri la cele 45 de zile prevăzute de Constituție de la o decizie a Curții Constituțională, perioadă după care articolele respective își pierd efectele juridice. N-am văzut o asemenea reacție atunci, fiind vorba tot de o ordonanță prin care se modifică Codul Penal”, a zis președintele PSD.

Raluca Prună a declarat, citată de dcnews.ro, că plângerea penală făcută împotriva sa pentru adoptarea OUG 18/2016 este ”ridicolă”. 

”PSD a făcut plângere penală împotriva mea. Pentru adoptarea OUG 18/2016. Ridicolă strategie. Mai ales că m-au ajutat desecretizând stenograma şedinţei de guvern din 18 mai 2016. Nemaivorbind de ‘complicii’ pe care i-am avut: tot plenul CSM care a dat aviz pe 12 mai 2016. Spre deosebire de PSD, nu îmi voi face apărările în public, ci în faţa autorităţilor judiciare competente”, a scris fostul ministru al Justiţiei, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri