Zi decisivă pentru Tăriceanu. Astăzi află dacă dosarul său de la DNA merge mai departe

Președintele ALDE și al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu este prezent în aceste momente la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde este judecată contestația sa referitoare la începerea judecării pe fond a dosarului său. Șeful Senatului este acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de mărturie mincinoasă dar și de favorizarea infractorului.

Prin această contestație Tăriceanu încearcă să oprească dosarul să ajungă pe masa judecătorilor, în primă fază demersul său fiind respins în 28 noiembrie 2016, atunci când instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi a hotărât că judecarea pe fond a dosarului poate începe.

Tăriceanu a fost trimis în judecată pe data de 6 iulie 2016 pentru acuzațiile mai sus menționate, acuzațiile referindu-se la declarațiile acestuia, date în calitate de martor în dosarul retrocedării unei părți din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, dosar în care sunt deja trimiși în judecată de către DNA prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

În aceeași postură de inculpat în acest dosar, în care DNA încearcă trimiterea în judecată a   preşedintele Senatului, este şi Dorin Marian, fostul şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, Marin  fiind acuzat de mărturie mincinoasă în declarațiile date în calitate de martor.  

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri