O adolescentă de numai 16 ani, care a venit din Polonia în Marea Britanie împreună cu familia, în urmă cu nouă ani, s-a sinucis în baia liceului unde învăța, a relatat miercuri 21 februarie publicația britanică Metro. Drama fetei a impresionat nu doar prin tragismul gestului dar mai ales prin posibilele motivații care au determinat-o pe fata de doar 16 ani să-și ia viața.
Conform metro.co.uk., Dagmara Przybysz, care locuia cu familia în Camborne, Cornwall, era adesea ținta unor comentarii rasiste extrem de dure din partea colegilor de liceu, atacuri care se pare că au afectat-o emoțional.
Într-o discuție pe un forum de socializare, adolescenta a povestit, conform celor aflate de jurnaliștii britanici, că la școală era marginalizată, iar colegii făceau comentarii rasiste la adresa ei doar pentru simplu fapt că era din Polonia.
Detectivul Craig Daddow, cel care cercetaează modul în care a murit fata și cauzele morții, a confirmat ca s-au găsit probe potrivit cărora adolescenta era victima atacurilor verbale ale colegilor, iar din acest motiv ajunsese într-o stare psihică proastă.
„Am discutat cu mai mulți elevi și am strâns probe care atestă că au fost incidente în care Dagmara a fost hărțuită de un grup de fete, iar la un moment dat a fost împinsă pe coridor”, a declarat polițistul.
Vezi mai jos știrea din presa britanică: