În perioada 05 – 08 aprilie 2012, 75 de tineri etnici români aflaţi la studii în cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din centrul universitar Suceava, au participat, la iniţiativa Institutului “Eudoxiu Humuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, la cel de-al treilea modul al proiectului “Tutoriat Tineri Etnici Români”, proiect derulat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul modulelor de educație nonformală, studenții au discutat despre principalele caracteristici ale sistemului universitar din România, au dezbătut problemele specifice cu care se confruntă din punct de vedere academic și au identificat propuneri de soluționare ale acestora.
Pentru a marca evenimentele petrecute în Republica Moldova în data de 7 aprilie 2009, participanții s-au reunit sâmbătă în Piața Universității unde au cântat piese din repertoriul artiștilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici şi au aprins câte o lumânare în memoria tinerilor care au decedat la Chişinău în urmă cu 3 ani.
De asemenea, tinerii au avut oportunitatea de a participa la un tur al Municipiului București și de a vizita o parte din principalele obiective culturale româneşti din capitală: Palatul Parlamentului, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” şi Muzeul Țăranului Român.
Duminică, 8 aprilie, tinerii etnici români s-au întâlnit cu prof. univ. dr. Radu Baltasiu, directorul Centrului de Studii Etnice al Academiei Române și invitați din partea Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București care i-au antrenat într-o discuție liberă cu privire la motivele care i-au determinat să vină să studieze în România.
Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu: Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din cadrul Ligii Studenţilor din Universitatea “Dunărea de Jos” – Galaţi, Basarabeni Media Group şi Asociaţia Alternative pentru Performanţă.