Confesiunile unei românce care a plecat în Italia pentru a găsi o viață mai bună, pe nume Mina L, au devenit virale pe internet datorită unei analize extrem de aprofundate a situației românilor din Peninsulă și a greutăților de care aceștia se lovesc. Vezi mai jos un text fenomenal:
“Dezamăgită de un sistem găunos, gonită de nevoia unui trai cel puțin decent am ales să părăsesc țara în care m-am născut și m-am dezvoltat timp de 38 de ani și am ales să poposesc în Italia –tărâm al făgăduinței pentru unii dintre noi – să am un program de lucru de bun simț, să fiu remunerată în așa fel încât să-mi fie satisfăcute dacă nu necesitățile, măcar nevoile primare. Știam că nu este ușor să o iei de la început, însă mă gândeam că orice început poate fi mai suportabil decât o continuitate în România.
În primă fază, a fost șocul vizual. Atât eu cât și restul românilor plecați la muncă în orice țară europeană ne vom referi în primul rând la educația străinilor, la faptul că străzile sunt curate, că orașele abundă în spații verzi, frumos amenajate, că oamenii țin cont de autorități respectând , așadar, orele de liniște iar gările și mijloacele de transport în comun nu emană mirosuri fetide și multe altele. Îți este respectat, prin urmare, spatiul personal. Nu îți este teamă că, odată cu lăsarea întunericului, poți fi agresat în plină stradă. De asemenea, gherțoii nu obișnuiesc să agreseze femei în trafic sau să le aducă invective pe marginea drumului.
Pe lângă simțul civic, apreciez la italieni faptul că sunt serioși și perfecționiști, nefiind dominați de miserupismul nostru caracteristic.
Totul a fost ca-ntrun basm până am găsit primul loc de muncă. Deși locul meu era la birou, șeful mă purta cu el în fiecare zi în stânga și în dreapta pe motivul reînnoirii pașapoartelor, permiselor de conducere și de port-armă. În naivitatea mea, am crezut că așa cere fișa postului. Am îndrăznit, însă, într-o zi, să întreb de ce sunt purtată de la Ana la Caiafa în timp ce la birou nu este nimeni. Răspunsul lui a venit ca o palmă pentru mine. Mi-a spus nonșalant “Am probleme cu soția mea și credeam că tu, având în vedere că ești româncă, mă poți distrage de la aceste probleme.” De parcă din faptul că sunt româncă ar trebui să reiasă automat că sunt ușuratică. Cum să îi spun omului că nu am calificare de psihiatru? Pentru că asta e ce îi trebuia lui de fapt. Menționez că individul știa că sunt căsătorită cu un cetățean Italia și că nu sunt o terchea-berchea pe care a adunat-o el de pe drumuri. Colaborarea noastră a luat sfârșit, iar serviciile mele nu au fost plătite de acest Italian.
Al doilea job, la un magazin de animale, a fost de asemenea un fiasco total. După o lună de lucru (08:00-12:00 și 15:00-21:00), domnii angajatori au găsit de cuvință că salariul pe care îl merit este de 40 de euro. 40 de euro, vedeți bine. Ținând cont că 40 de euro nu îți ajung pentru două nopți de cazare la o pensiune. Când am încercat să-mi cer drepturile, mi-au spus zeflemitor că pot face reclamație oriunde doresc, însă nu am nicio dovadă a faptului că mi-am prestat serviciile în magazinul lor. Așadar, am lucrat fără documente. Activitate ce se obișnuiește atât la noi, cât și la ei.
Atunci am realizat că raiul e de fapt o iluzie și că nu există pădure fără uscături.
În toată această perioadă am întâlnit foarte mulți români și, deși, în primă instanță, m-am bucurat că am contact cu oameni cu care împărtășesc pe lângă aceeași limbă, și doruri multe, dureri nespuse. Și cum o minune tine doar trei zile, am început să le dau dreptate unor băieți de la TV care spuneau că “suntem buni ca popor, dar proști ca nație”. Cât despre imaginea noastră mizerabilă în Europa, suntem direct răspunzători pentru ea. Suntem victimele obiceiurilor noastre proaste, a educației precare și a ignoranței. Între toți acești români pe care i-am întâlnit, majoritar este românul meltean lăudăros.
Ca o mică paranteză, est-europenii sunt cunoscuți drept forță de muncă ce se vinde pe bani puțini. Surprinzător este faptul că românașii noștri au ridicat adevărate palate asezonate cu bolizi de lux și niște conturi grase. Întrebarea pe care și-ar pune-o orice om normal în situația de față este: de unde această sursă inepuizabilă de venit? În situația în care o femeie de serviciu câștigă 3-400 euro, o badantă 5-600, iar în agricultură (muncă sezonieră)se câștigă 35 euro/ zi. Pe lângă astea, se pun la socoteală chiria, întreținerea și câte și mai câte.
Bineînțeles că am întâlnit și excepții, oameni serioși care și-au clădit o viață normală și confortabilă. Cei mai mulți români, însă, vegetează într-o situație tristă, oscilează între stări de disperare și de dor și se lasă umiliți pentru orice sumă amărâtă sau cad pradă viciilor. De altfel, cred că barurile cu păcănele sunt făcute special pentru români. Pe acești oameni, loviți de soartă, îi poți recunoaște cu ușurință după mersul umil cu capul plecat, cu mâinile în buzunare,cu tunsoarea neglijentă, purtând adesea trening și glugă pe cap. Nici femeile nu se lasă mai prejos. Deși se spune că “haina nu face pe om”, până să observi că este un om cumsecade, îi observi mai întâi îmbrăcămintea.
Afișând o astfel de conduită, românii nu își îmbunătățesc situația.
În ceea ce privește femeile, sunt multe de spus. Am colindat Italia în lung și-n lat și pot spune că pe marginea șoselelor găsești sute de românce ce-și vând trupurile. Diverse vârste, diverși pești dubioși cu mașini luxoase cu numere de Iași, București, Olt. Dramele acestora nu mai prezintă credibilitate pentru mine, căci le văd râzând, dansând. Toate posedă câte un telefon cu care ar putea cere ajutor, însă nu o fac. Se complac în situația aceasta sau, poate, o fac din plăcere, din plăcerea oferită de parvenire, de ideea îmbogățirii fără prea multe eforturi.
Întâmplător sau nu, aflată într-o vizită în Germania, m-am antrenat într-o discuție cu un medic de origine egipteană. Un om foarte serios care mi-a spus, fără a avea intenția să mă jignească sau să insinueze ceva, că nu știe foarte multe lucruri despre România, dar a auzit că “româncele sunt curve”. Eu mă așteptam să aud clasicul “românii sunt țigani”. M-a surprins domnul doctor.
Nici italienii nu știu mare lucru despre România, nici măcar unde este situată pe hartă. Și asta din cauza noastră. Ponegrim biata țară de parcă ea l-ar fi distrus pe om și nu invers. Mai întâlnești rar câte o persoană ce a auzit de Nadia, Hagi sau Dracula în Italia, un Brâncuși ori un Cioran prin Franța sau un Ionesco prin Germania. Sunt atât de multe valori cu ale căror realizări ne putem mândri, atât de multe povești de spus. Avem toate formele de relief, de pe urma cărora putem profita. Avem tradiții pe care refuzăm să le conservăm. Ne distrugem atât trecutul cât și viitorul, alegând să ne înecăm amarul într-un vin prost, acompaniați de vreo manea. Nu încercăm să distrugem zidurile care ne limitează, care ne împing spre un sfârșit tragic. Oare acesta să fie sfârșitul?”
