Un tânăr de 22 de ani din localitatea Umbrăreşti, județul Galați, a fost omorât de propriul tată duminică seară, a relatat astăzi publicația Viața Liberă.
Potrivit martorilor, incidentul s-a produs după o ceartă violentă, pe fondul consumului de alcool, în care au fost implicaţi mai mulţi membri ai familiei Cucoaneş din Umbrăreşti (judeţul Galaţi), motivul principal al disputei fiind banii.
Tânărul ucis abia se întorsese din Italia
Tânărul ucis, pe nume Daniel Dumitru Cucoaneş, (vezi foto) întors recent din Italia, a fost înjunghiat în abdomen. Totul pare să fi pornit de la faptul că tânărul venise din Italia pentru a îşi lua mama cu el în străinătate, pentru a o scapa de abuzurile repetate ale soţului ei, dar și ca urmare a reproșurilor acestuia cu privire la modul în care erau cheltuiți banii trimiși de el din străinătate.
Dumitru Daniel Cucoaneş lucra pentru o firmă din Fossacesia (regiunea Abruzzo din Italia) şi venise în ţară de doar câteva zile, în vacanţă. El trimitea în mod constant bani în ţară, către familie, care construia pentru el o impunătoare casă în localitatea Umbrăreşti a relatat astăzi ziarul Adevărul.
După comiterea crimei, tatăl tânărului a încercat să îşi pună capăt zilelor, dar a fost imobilizat de membrii familiei și apoi reţinut pentru 24 de ore de polițiștii din Galați.