Românca din Drobeta-Turnu Severin, care trăieşte de mai mulţi ani în Londra și care s-a arătat șocată de prețurile de acasă într-o postare pe Facebook devenită virală, a avut parte nu doar de confirmări ci și de un val de critici și insulte.
Și de această dată, Claudia Guţulescu a luat atitudine, spunându-le color care NU au avut cuvinte bune pentru ea că, ”dacă doriţi să vă arătaţi patriotismul, nu o faceţi înjurându-mă. Faceţi o schimbare”.
Claudia Guțulescu a spus în mesajul inițial că a rămas profund dezamăgită de prețurile mari din România, pe care le-a comparat cu cele din Londra, din punctul ei de vedere, fiind vizibil mai mici.
Au fost foarte mulți care i-au dat dreptate și au comentat la postare că ”România are preţuri de Anglia, dar la calitatea a 2-a şi cu salarii de Africa”, însă foarte mulți au criticat-o.
Claudia le-a răspuns tot pe Facebook persoanelor care o critică:
”Păsările ţinute în colivie cred că a zbura este o boală… Şi, într-un fel, asta le lor da puterea de a merge mai departe, iar mie puterea de a le dori binele în continuare. Sau, cu alte cuvinte, nu mă puteti voi înjura atât cât pot eu sa iubesc România şi oamenii născuţi în ea, indiferent unde se află în această lume.
Iar asta nu se va schimba nici cu toate cuvintele din lume, de orice fel ar fi ele. În acelaşi timp, numărul oamenilor care au înţeles mesajul realităţilor transmise de mine şi care rezonează cu ele este copleşitor, net mai mare decât al celor care le neagă…iar aceasta este, sincer, concluzia care mă întristează cel mai mult, alături de toate mesajele primite de la voi, în care îmi descrieţi atâtea şi atâtea situaţii similare şi mult mai dure decât ce am experimentat eu. Iar daca doriţi cu adevărat să vă arătaţi patriotismul, nu o faceţi înjurandu-mă pe mine sau pe alţii de-ai voştri pe Facebook. Faceţi mai bine o schimbare.
În primul rând în felul în care reacţionaţi la cei din jur, iar apoi în felul în care vă raportaţi la cei ce care conduc ţara în acest moment. Pentru că faţa României suntem fiecare dintre noi, cu bune şi cu rele şi acţiunile noastre adunate la un loc, preferabil într-o singură direcţie…”
Vezi mai jos postarea inițială a Claudiei:
„În scurta mea vacanta în România, care doar ce s-a încheiat, am ieşit din casa de maxim patru-cinci ori. Dintre care, două ieşiri au fost împreuna cu mama la doua hipermarketuri din oraş, pentru ca avea ceva cumpăraturi de făcut.
Prima vizita ţin minte ca s-a încheiat cu un coş pe care, la ochi aşa, probabil în UK aş fi plătit undeva la 30-35 lire. Hai, maxim un 40 indulgent. În România am plătit 270 de lei, adică mai mult. Acesta a fost primul şoc.
A doua vizită ţin minte că, în timp ce mergeam spre casele de marcat, am văzut o bătrânică ce se îndrepta şi ea spre ieşire, având în coş exact două pungi de făina, aflată la promoţie. Imediat mi-a venit în minte faptul ca cele mai apropiate locuinţe de magazinul respectiv, aflat la iesirea din oraş, sunt la o distanţă pe care o bătrână de 75-80 de ani o parcurge destul de greu, mai ales seara târziu, iarna. Şi, ţinând cont că în drumul său cu siguranţă a mai trecut pe lângă câteva magazine mai mici dar sensibil mai scumpe, am înţeles că a parcurs aceasta distanţă ca să salveze undeva la maxim 50-80 de bani… Şi ca lucrul acesta probabil conta la bietul buget lunar pe care îl are.
M-am aşezat în spatele ei la casă, decisă să îi plătesc eu punguţele cu făină. Dar, aşteptând să îmi vină rândul, m-am uitat şi la restul oamenilor aflaţi in jurul meu:
…Femeia cu palton vechi şi larg, cu cizme care se vedea că erau purtate de prea mulţi ani, care încerca să îşi calmeze copilul ce dorea nişte Tic Tac-uri din raft, pentru care îi explica cu voce joasă ca nu are destui bănuţi…
…Familia cu un copil, care cumpărase o oribilitate de suc ieftin de care nu am mai auzit până acum, doua roşii, o pungă de pufuleţi şi un parizer ieftin şi care calcula atentă totalul, în timp ce număra obsesiv banii din mână….
…Două doamne care vorbeau de elevii de la şcoala unde profesează şi dintre care una insista să îi dea ceilalte 2 lei pentru ca veniseră cu maşina ei la cumpărături… Într-un final, posesoarea de maşină a primit cu bucurie reţinuta cei doi lei şi, mulţumită, a fugit să mai ia o pungă de zahăr…
Am realizat atunci că, dacă era să mă ghidez după nevoia lor şi parere de rău, ar fi trebuit sa achit cumpărăturile a cel puţin 60% dintre cei aflaţi în magazin în acel moment…şi, dezarmată de aceasta realitate, mi-am înghiţit nodul din gât şi am ajuns la casă, unde am plătit cumpărăturile noastre: 750 de lei. Pentru un coş pe care de fapt mă aşteptam să plătesc maxim 450 lei.
Asta ţinând cont că, atunci când familia mea m-a vizitat de Crăciun la Londra, nu am avut timp sa merg la shopping de mai multe ori şi am luat totul o singură dată: brăduţ, ornamente, băuturi de toate felurile, absolut toate produsele alimentare şi unele de igienă sau curăţenie (am ajuns la casa cu două coşuri pline), iar nota de plata a fost 140 lire…
Am ajuns înapoi la Londra şi încă mă întreb, de câteva ori pe zi: cum rezistă, oare, aceşti oameni? Ce impulsuri neştiute îi ridica dimineaţa din pat şi îi menţin pe linia de plutire într-o tara care iţi erodează psihiciul şi moralul cu fiecare minut care trece? Şi cine, vreodată, aflat în vârf, va face ceva pentru ei, simţind că nu poate pune capul pe pernă dacă nu acţionează?
Când va fi cineva vreodată şi de partea lor??”
„A fost prima data când am mers în baie şi am plâns minute întregi”
