Momente speciale pentru două tinere la ceremonia de depunere a jurământului de la Şcoala de Poliţie din Câmpina.
Cele două fete, iubite ale doi tineri care au depus jurământul de poliţişti, au fost cerute în căsătorie în faţa a peste 1.500 de oameni. La sfârşitul ceremoniei, în momentul în care tinerii poliţişti depuneau jurămintele, unul dintre ei şi-a făcut curaj şi, în faţa mulţimii de oameni, a chemat-o pe iubita sa în faţa tuturor. A urmat o cerere în căsătorie ca la carte, iar răspunsul a fost afirmativ.
După acesta, un alt poliţist şi-a făcut curaj şi a procedat la fel. Şi-a chemat iubita în faţa tuturor şi a cerut-o în căsătorie la microfon.
Şi de această dată, fata a răspuns afirmativ în aplauzele celor peste 1.500 de oameni prezenţi la ceremonia de la Şcoala de Poliţie Câmpina.