Nenorocire în apropiere de Vaslui, provocată de un tânăr care a urcat băut la volan, miercuri 14 martie. Un bărbat de 34 de ani a murit pe loc, iar alte două persoane sunt în comă după ce tânărul de 21 de ani a intrat pe contrasens a transmis Antena 1.
Până la sosirea echipelor de descarcerare, şoferii aflaţi în trafic au încercat să ajute victimele. Tragedia s-a petrecut pe drumul Naţional 2F, la ieşirea din municipiul Vaslui, la Rediu. Un şofer de 21 de ani a forţat o depăşire fără să se asigure şi a lovit în plin un alt autoturism în care erau patru oameni.
În urma impactului deosebit de violent, patru persoane din autoturismul care circula regulamentar au rămas încarcerate.
Şoferul nevinovat nu a putut fi salvat. O fată de 18 ani şi un alt pasager sunt în comă la spital, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele lor de supravieţuire. Un singur tînăr din maşina care circula regulamentar este în afara pericolului.
Şoferul vinovat, un beţiv recidivist
Vasilicã Burlacu, şoferul care a provocat carnagiul, a scăpat doar cu răni uşoare.
Martorii povestesc cã tânărul de 21 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, conducea cu vitezã foarte mare, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal celãlalt autoturism care circula regulamentar.
Mai mult, unul dintre martori spune cã el a fost cel care l-a scos pe acesta din masinã si cã acesta era beat. Fapt confirmat si de politistii de la Rutierã. Testul a stabilit cã tânãrul avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Eu l-am scos din masinã si am constatat cã era beat. În fata mea mai era o masinã, un Logan MCV. Soferul, un bãrbat din Gârceni, s-a dat jos din masinã si a mers la masina gri, cea care rãmãsese pe asfalt, în care erau patru persoane si i-a scos bornele bateriei. Eu am mers la cealaltã neagrã, masina care a lovit si un podet si a zburat pe câmp.
Am scos bornele de la baterie apoi l-am scos pe el din masinã. Era beat si cu muzica la maxim. L-am întrebat dacã este bine dar nu am înteles mare lucru. Era incoerent dar era lovit la arcadã si la un genunchi. Mi-a spus cã nu a bãut dar, când au venit politistii sã-l testeze, a spus cã nu poate sufla în alcooltest dar a recunoscut cã este bãut”, povesteşte bărbatul.
Vasilicã Burlacu este cunoscut cu antecedente penale. Tânărul de 21 de ani avea deja o condamnare la închisoare cu suspendare, tot pentru cã a urcat mort de beat la volan. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului: