Un jandarm clujean a devenit erou peste noapte, după ce a urmărit şi reţinut un şofer care a lovit o tânără de 19 ani pe o trecere de pietoni şi apoi a fugit. Jandarmul era în timpul liber când a văzut accidentul de la volanul maşinii sale şi nu a ezitat nicio clipă până să pornească în misiunea de urmărire a relatat ieri Antena 1.
Plutonierul major Ciprian Filip nu avea nicio idee că urma să devină eroul unei adolescente de 19 ani. Tânăra traversa pe o trecere de pietoni, de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, când şoferul unui BMW a lovit-o în plin.
După ce s-a asigurat că viaţa tinerei nu este în pericol, jandarmul a plecat în urmărirea şoferului, pe care l-a prins şi l-a reţinut. Culmea, în faţa unui bar. Acolo a aşteptat şi intervenţia colegilor de la poliţia Rutieră.
Jandarmul povestește că a pornit în urmărirea mașinii fugarului. Iniţial voia doar să ajungă suficient de aproape, pentru a vedea numărul de înmatriculare. După doi kilometri șoferul a ajuns la un prag de sol și a fost nevoit să încetinească. A fost momentul în care jandarmul a reușit să îl ajungă din urmă și să îi facă semne să oprească.
„Am trecut în paralel cu mașina respectivă și am făcut semn să oprească pe partea dreaptă moment în care a redus viteza, a oprit și mi-am oprit și eu mașina în fața mașinii respective. I-am cerut să oprească motorul și să coboare din mașină sunând în același timp la 112”, adaugă Ciprian Filip.
Agenții de poliție au ajuns în mai puţin de un minut, iar plutonierul major Ciprian Filip le-a explicat ce s-a întâmplat.
„A oprit. Atât m-a întrebat că de ce l-am oprit că ce s-a întâmplat. Spunându-i că a acroșat o persoană pe trecerea de pietoni și nu a oprit. A spus că nu a sesizat, că nu și-a dat seama”, povestește plutonierul major.
Intervenţia jandarmului a evitat o situaţie asemănătoare cu cea petrecută în Craiova, în luna ianuarie. Atunci, un şofer fugar care a accidentat un bărbat şi pe fetiţa lui de un an pe o trecere de pietoni, a fost prins după mai bine de trei săptămâni, pentru că şi-a dezmembrat maşina.
Poliţiştii l-au prins pe el şi pe cei trei complici care l-au ajutat, după ce au identificat piesele împrăştiate din maşina făcută bucăţi.