Poliţist pe motocicletă, ucis pe loc într-un accident cumplit, în această dimineață

Traficul a fost blocat vineri dimineaţă, 20 iulie, pe DN71, între Târgoviște și Bucuresti, în dreptul localității Ilfoveni in urma unui accident cumplit, în care un poliţist a murit a transmis PRO TV.

Accidentul a avut loc în jurul orei şase şi jumătate dimineaţa. Poliţistul plecase de acasă, pe motocicletă, din localitatea Mircea Voda şi se îndrepta către Târgovişte. Şoferul autoturismului implicat în accident, în vârstă de 38 de ani, este cel care a sunat la 112 imediat după accident şi a cerut ajutor.

Din primele date, se pare că şoferul ar fi vrut să vireze la stânga, moment în care agentul de la rutieră venea pe motocicleta regulamentar, l-ar fi izbit în plin, iar din cauza rănilor foarte grave poliţistul a murit pe loc

Şoferul susţine însă că s-ar fi aflat pe loc înainte de impact şi da vina pe viteza cu care ar fi circulat agentul de poliţie.

Eu cred că peste 200! eu eram deja în staţionare, eram oprit pe loc când s-a întâmplat impactul. A venit pe sensul meu de mers, din faţă. Eram oprit, când l-am văzut că vine spre mine…a fost o secundă…s-a lovit în partea dreaptă a maşinii…”, spune şoferul

Primele verificări ale poliţiştilor la faţa locului indica însă altceva. Adelina Torcică, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa: „Din primele verificări, se pare că un conducător auto, de 38 de ani, ar fi circulat pe contrasens şi ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de colegul nostru”.

Rudele agentului sunt în stare de şoc. „A avut două, trei motociclete până acum, a lucrat pe motocicleta la poliţie, nu era să zici neîndemânatic, maşina sta în curte…” spune tatăl agentului.

Agentul şef adjunct Manuel Ungureanu lucra în poliţie de 13 ani. Era căsătorit şi tatăl a doi băieţi, cel mic de nici doi ani. Şoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă, însă doar după finalizarea anchetei se va lămuri exact cine se face vinovat de nenorocire

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri