Dramă petrecută în Italia acolo unde o tânără mamă româncă a decis să-și pună capăt zilelor. Se pare că românca și-a luat viața loc în jurul orei 21.30 din seara zilei de vineri, 25 august 2018, în cartierul Cafasso din localitatea Capaccio Paestum, provincia Salerno. Acolo femeia, în vârstă de numai 35 de ani, a fost găsită spânzurată în podul casei în care locuia, a transmis ziarul local Occhio di Salerno.
Corpul conaționalei noastre a fost găsit de membrii familiei care au observat absența sa din casă și au găsit-o spânzurată în podul locuinței, scrie sursa citată, iar la fața locului a fost chemată imediat o ambulanță dar personalul medical nu a mai putut face nimic altceva decât să constate decesul femeii.
Carabinierii din Agropoli, conduși de căpitanul Francesco Manna, au fost și ei prezenți la fața locului și au dat startul unei anchete pentru a descoperi motivul pentru care femeia româncă a recurs la acest gest regretabil.
Femeia avea un copil de cinci ani
Femeia era măritată cu un bărbat italian din aceeași localitate și aveau împreună un copil în vârstă de numai 5 ani. Conaționala noastră era foarte cunoscută în localitatea Capaccio Paestum, se mai precizează în presa locală.