Tragedie în această dimineață de 25 august, la Ancona, unde o îngrijitoarea româncă, în vârstă de 62 de ani, a fost găsită fără viață în baia apartamentului bătrânei pe care o îngrijea. Bătrâna, care se folosea de un aparat special pentru a se deplasa, zăcea în bucătărie, rănită și în imposibilitatea de a se ridica singură. Presa italiană scrie că îngrijitoarea româncă se numea Ana Anca.
Nepotul bătrânei a fost cel care a făcut tragica descoperire
În via San Gaspare, numărul 24, din cartierul Brecce Bianche, astăzi dimineață în jurul orei 8:30 au fost descoperite cele două femei, una decedată, în baie, după ce s-a simțit rău, a căzut și s-a lovit, iar cealaltă, invalidă, în agonie, pe podeaua bucătăriei, neputând să se ridice singură. Aceasta este scena și prima ipoteză a anchetatorilor care s-au prezentat la fața locului. Agenții Poliției din Ancona, conduși de Carlo Pinto, sub supravegherea procurorului Valentina Bavai, lucrează în aceste momente la reconstituirea evenimentelor care s-ar fi petrecut în locuința celor două femei și care au dus la moartea uneia dintre ele și rănirea celeilalte.
Cele două femei au fost găsite de nepotul bătrânei, care a sunat la ușă și văzând că nimeni nu-i răspunde a intrat în casă. După câteva secunde, vecinii au auzit țipetele sale: „Ajutoor!”, Ajutați-mă, sunt două femei moarte, aici!” Doar Ana era fără viață, inima lui Maria Barca, bătrâna de 91 de ani, mai bătea, deși pensionara era la pământ cu răni la genunchi și lovită la cap. Împrejurul ei era mult sânge, dar și o mulțime de cafea măcinată împrăștiată pe jos. Bătrâna a fost transportată de urgență la spital, unde medicii declară că este grav rănită dar viața nu îi este în pericol. În schimb, pentru îngrijitoarea româncă nu s-a mai putut face nimic, personalul sanitar de la 118 ajuns la apartamentul respectiv, a constatat decesul acesteia.
Anchetatorii susțin că românca era moartă de cel puțin o zi în urmă
După primele reconstituiri, se pare, că totul s-a petrecut cel puțin cu o zi înainte. Ba chiar investigatorii susțin că în timp ce Ana ar fi murit în seara zilei de joi, 23 august, în urma unui atac de cord în timp ce era la baie, bătrâna, care folosea un aparat special pentru a se deplasa, vineri dimineață a mers în bucătărie să își facă singură cafea. A căzut și nu a mai reușit să se ridice, a cerut ajutorul „badantei” sale, dar Ana zăcea deja moartă în baie. Potrivit declarațiilor vecinilor, bătrâna nu ar fi fost în stare să strige prea tare, de felul ei vorbea șoptit și nu ar fi fost capabilă să se facă auzită din stradă sau de către vecinii săi. Situația aceasta, cu Ana decedată în baie și bătrâna căzută pe podeaua bucătăriei, ar fi durat cel puțin vineri dimineață dar îngrijitoarea era moartă deja, de cel puțin 30 de ore în urmă, scrie Today.it.
Ultimul care le-a văzut pe cele două femei a fost tot nepotul Mariei Barca, bătrâna asistată de îngrijitoarea româncă. Nepotul s-a prezentat la domiciliul celor două joi, în timpul zilei, când le-a făcut o vizită. Apoi, vineri dimineață, a bătut la ușa lor o femeie, enoriașă din parohie, dar nimeni nu i-a răspuns. Probabil îngrijitoarea era deja moartă, iar bătrână zăcea deshidratată și în condiții disperate pe podeaua bucătăriei.
Sosirea nepotului din dimineața de sâmbătă a salvat viața bătrânei care, deși grav rănită, nu este în pericol de a-și pierde viața, spun medicii de la spitalul Torette din Ancona.
Cercetările sunt în curs de desfășurare.
a