Un șofer român de TIR de 29 de ani, a fost acuzat de trafic cu ființe umane în Marea Britanie, după ce 21 de vietnamezi, inclusiv copii de 12 ani, au fost găsiți în interiorul unui tir, în portul Sussex. Grupul a fost descoperit la Newhaven, East Sussex, într-un tir frigorific plin cu apă minerală, după ce a ajuns în Anglia cu un feribot din Dieppe, Franța, potrivit Daily Express.
17 dintre vietnamezi au susținut că au vârste cuprinse între 12 și 17 ani, dintre care doar 11 au confirmat că erau minori atunci când au fost descoperiți de ofițerii Poliției de Frontieră.
Aceștia au fost luați în grija serviciilor sociale, însă nu au necesitat tratament medical. De asemenea, zece adulți, cinci femei și cinci bărbați, au fost intervievați de oficiali ai Ministerului de Interne.
Un bărbat în vârstă de 18 ani și o femeie de 27 de ani au fost expulzați din Marea Britanie, iar restul de opt, cu vârste între 21 și 28 de ani, raportează în mod regulat la biroul de interne în timp ce cazurile lor au progresat.
După reținerea sa, șoferul Andruț Mihai Duma, în vârstă de 29 de ani, a fost acuzat de asistență la intrarea ilegală în Regatul Unit. Un purtător de cuvânt al Consiliului din East Sussex a declarat: „Putem confirma că 15 tineri au fost transferați în grija noastră de colegii de la Poliția de Frontieră, săptămâna trecută, fiind găsiți într-un camion din Newhaven.