11 mituri despre DIABET. Fii informat și nu te lăsa păcălit

Pe tema diabetului, probabil mai mult decat in cazul altor afectiuni, circula o serie de mituri. Iata care sunt cele mai frecvente si care sunt explicatiile stiintifice de care sa tii cont.

MIT: Daca mananc prea mult zahar, fac diabet.

REALITATE: Diabetul este determinat de o combinatie complexa de factori. Diabetul de tip 2 este asociat cu mostenirea genetica si cu stilul de viata. Daca mananci prea mult zaharuri (sau alimente care contin zahar), te poti ingrasa, iar cresterea in greutate poate creste riscul de a dezvolta aceasta afectiune.

MIT: Persoanele care au diabet ar trebui sa consume alimente speciale.

REALITATE: Meniul sanatos recomandat persoanelor cu diabet este in general similar cu al celui valabile pentru orice persoana care doreste sa isi mentina sanatatea – redus in grasimi saturate si grasimi trans, moderat in privinta sarii si a zaharului, cu mese bazate pe proteine usoare, legume fara amidon, cereale integrale, grasimi bune si fructe. Alimentele pentru diabetici sau “dietetice” nu ofera vreun beneficiu special. Majoritatea acestor produse chiar cresc nivelul glicemiei, sunt de obicei mai costisitoare si pot avea un efect laxativ daca au in compozitie zaharuri alcoolice.

MIT: Diabetul este contagios.

REALITATE: Fals! Desi nu se cunoaste cu exactitate de ce unele persoane fac diabet, se stie sigur ca diabetul nu este contagios – nu poate fi transmis, asa cum se intampla in cazul racelii sau gripei. Se pare ca exista o asociere genetica in ceea ce priveste diabetul, in special diabetul de tip 2. Factorii ce tin de stilul de viata au, de asemenea, un rol in aparitia bolii.

MIT: Persoanele care au diabet nu pot manca dulciuri, ciocolata sau zahar.

REALITATE: Daca sunt parte dintr-un plan de alimentatie sanatoasa sau sunt combinate cu miscare, dulciurile si deserturile pot fi consumate de persoanele cu diabet. Nu exista mai multe restrictii pentru persoanele cu diabet decat pentru cele care nu au boala. Ideea este sa consumi o cantitate foarte mica si doar ocazional, alcatuindu-ti meniul preponderent pe alimente mai sanatoase.

MIT: Daca ai diabet, ar trebui sa mananci alimente care contin amidon, cum sunt painea, cartofii si pastele, doar in cantitati mici.

REALITATE: Alimentele care contin amidon pot sa faca parte dintr-un meniu sanatos, insa cheia o reprezinta dimensiunea portiei. Painea din cereale integralele, cerealele integrale, pastele, orezul si legumele bogate in amidon precum cartofii, mazarea si porumbul pot fi incluse in planul de mese si gustari.

Pe langa acestea, fructele, fasolea, laptele, iaurtul si dulciurile sunt de asemenea surse de carbohidrati pe care sa ii iei in considerare cand alcatuiesti meniul. Nu stii cati carbohidrati poti sa consumi? Pentru inceput, incearca 40-60 grame la o masa. Poti avea nevoie de mai multi sau mai putini in functie de cum gestionezi diabetul. Medicul diabetolog te poate ajuta in stabilirea cantitatii potrivite pentru tine.

MIT: Persoanele cu diabet sunt mai predispuse la raceli sau alte boli.

REALITATE: Nu esti mai predispus la imbolnavire daca ai diabet. Totusi, persoanele cu diabet sunt sfatuite sa se vaccineze impotriva gripei, deoarece orice afectiune poate face diabetul mai greu de controlat. Persoanele cu diabet care fac gripa sunt mai predispuse la a dezvolta complicatii severe.

MIT: Daca ai diabet de tip 2 si ai nevoie de insulina inseamna ca nu gestionezi corect diabetul.

REALITATE: Pentru majoritatea, diabetul de tip 2 este o boala progresiva. Cand este diagnosticat, multe persoane cu diabet de tip 2 isi pot mentine un nivel sanatos al glicemiei cu ajutorul medicamentelor. Cu timpul, organismul produce mai putina insulina, iar medicamentele nu mai sunt suficiente pentru a mentine nivelul glicemiei la niveluri normale. Nu este un lucru rau folosirea insulinei pentru a echilibra nivelul glicemiei.




MIT: Indulcitorii artificiali sunt mai buni decat zaharul.

REALITATE: Multe alimente “fara zahar” contin zaharuri alcoolice. S-ar putea sa nu creasca glicemia atat de mult, dar vin cu reactii adverse care iti afecteaza stomacul si sistemul digestiv. Studiile arata ca indulcitorii artificiali cresc rezistenta la insulina si senzatia de foame. Nu de putine ori, persoanele care incearca sa reduca numarul de calorii ajung sa manance mai mult din cauza indulcitorilor artificiali. Cel mai bine este sa ii excluzi din alimentatie. Daca vrei ceva dulce, obtine zaharul din indulcitori naturali sau din fructe, insa fii precaut privind cantitatea.

MIT: Fructele sunt sanatoase, deci este in regula sa mananc cate doresc.

REALITATE: Fructele sunt sanatoase. Contin fibre, vitamine si minerale. Pentru ca fructele contin carbohidrati, acestea trebuie incluse in meniul tau. Cere sfatul medicului cu privire la cantitate si la ce fructe ar trebui sa mananci.

MIT: Copiii isi pot ameliora diabetul.

REALITATE: Copiii nu isi pot ameliora diabetul. In diabetul de tip 1, celulele pancreasului responsabile cu productia de insulina sunt distruse. Daca s-a intamplat acest lucru, celulele nu vor putea sa mai produca insulina din nou. Unii copii cu diabet de tip 2 isi pot scadea nivelurile glicemiei si nu vor avea nevoie de medicamente daca au un stil de viata sanatos care include alimente hranitoare si miscare fizica efectuata regulat.

MIT: Ma pot vindeca de diabetul de tip 2.

REALITATE: Exista anumiti factori legati de dezvoltarea diabetului de tip 2 pe care nu ii poti schimba – rasa si istoricul familial. Insa, mentinerea unui IMC (Indice de masa corporala) sanatos si un stil de viata care sa includa alimente nutritive si activitate fizica regulata te ajuta sa gestionezi nivelurile glicemiei astfel incat sa nu mai ai nevoie de medicamente. Acest lucru nu inseamna vindecare, ci o buna gestionare a bolii. Unii diabetologi considera acest aspect remisia bolii. Este important sa retii ca daca nu ai un stil de viata sanatos si te ingrasi, nivelurile glicemiei ar putea sa creasca si diabetul va escalada din nou.

Surse de informatie:

www.diabetes.org.nz

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri