Vremea cauzează probleme șoferilor de TIR astăzi. Două TIR-uri s-au ciocnit în Cluj și unul a derapat la Sighișoara

Două TIR – uri s-au lovit aproape frontal în judeșul Cluj,  pe raza localității Negreni, marți, 7 mai, în jurul orei 15.30.

Accidentul a avut loc la Km 554+800. Conform primelor informații, conducătorul unui autocamion care circula pe un sector de drum in curbă, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum a intrat în coliziune cu o cisternă care venea din sens opus.

Șoferii nu consumaseră băuturi alcoolice, iar traficul a fost dirijat pe un sens pe durata cercetărilor. 

“Conform primelor informații, conducătorul unui autocamion care circula pe un sector de drum în curbă, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum,  a intrat în coliziune cu o cisternă care venea din sens opus. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul se desfășoară pe un singur sens”, a transmis IPJ Cluj

Și la Sighișoara au fost probleme pentru un șofer de TIR astăzi:

Un tir a derapat marţi, 7 mai, în jurul orei 12.30, în apropiere de municipiul Sighişoara, pe DN 14, zona Târnava. În urma incidentului, drumul a rămas blocat pe ambele sensuri de mers, iar coloana de autovehicule s-a întins pe mai mulţi kilometri distanţă. Fotografiile au fost publicate de Marian Emilian Onetiu, pe reţeaua de socializare Facebook, pe grupul intitulat “Info locatia radar sighisoara. Vezimai jos foto:




Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri