O româncă în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital în stare gravă, în Italia, după ce a căzut de pe un zid, de la o înălțime de 5 metri, a relatat publicația cronachemaceratesi.it.
Totul s-a petrecut la Civitanova Alta, sub ochii trecătorilor, miercuri dimineață, 15 mai, în jurul orei 8:30. Femeia s-a apropiat de zidul înalt sub care se întinde o culme a dealurilor care împrejmuiesc Civitanova Alta și a căzut în gol. În cădere, corpul său s-a lovit de mai multe ori de zid, mai scrie publicația citată.
Femeia a fost transportată cu elicopterul la spitalul Torrette din Ancona. Nu se știe încă dacă s-a întâmplat în mod accidental, dacă femeia a amețit, s-a dezechilibrat și a căzut sau a fost rezultatul unui gest dramatic.
Adriana, o vânzătoare de la chioșcul de ziare din apropiere a declarat pentru presa italiană : „Am văzut fata asta care era așezată pe zid, dar avea un comportament ciudat, se legăna înainte și înapoi, mie mi-a lăsat impresia că avea gânduri negre. Până să înțeleg eu ce este cu ea, a căzut de partea celaltă, la început s-a ținut de zid cu mâinile, eu am început să strig după ajutor, dar dânsa și-a dat drumul să cadă.”
Când vânzătoarea de la chioșcul cu ziare și bărbatul de la magazinul cu flori au alergat de partea cealaltă a zidului, femeia româncă era la pământ dar în viață. La sosirea personalului medical de pe ambulanță și la un prim control al medicilor s-a constatat că suferise fracturi la picioare și la bazin, ea a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Ancona.
La fața locului s-au prezentat și carabinierii de la unitatea din Civitanova pentru a verifica dacă este vorba de un incident sau de un gest voluntar al femeii.