O menajeră româncă a fost prinsă în timp ce jefuia o bătrână de 92 de ani din Italia. Tânăra i-a furat chiar și farfuriile și oalele pensionarei, dar și haine, genți, obiecte de argint. Paguba a fost estimată la câteva mii de Euro.
Incidentul s-a consumat în casa unei pensionare din localitatea italiană Piscine, de lângă Vicenza. Potrivit ziarului Il Giornale de Vicenza, românca de 38 de ani a venit să lucreze de la începutul lunii mai ca menajeră, în locul unei femei de 50 de ani din Republica Moldova.
Tânăra, care era în probe, a devenit suspectă pentru membrii familiei italiene când aceștia au descoperit că au început să dispară lucruri din casă. Nepotul bătrânei a instalat în cele din urmă o cameră video în bucătărie și a descoperit astfel ce se întâmplă.
Românca a fost filmată în timp ce fura oale și farfurii de porțelan. Potrivit Rete Veneta, ea a furat și haine, prosoape, ba chiar și tacâmuri, obiecte de argint, pahare de cristal, genți și alte ustensile. Le strângea, apoi, după câteva ore, dispărea cu ele.
Nepotul nonagenarei a făcut plângere româncei și a dat poliției înregistrările video. Românca s-a trezit astfel cu polițiștii la ușă la domiciliul ei din localitatea Creazzo. În urma percheziției, anchetatorii au găsit în apartamentul menajerei bunurile furate. Lucrurile erau împachetate în mai multe cutii, pe care, cred polițiștii, urma să le trimită în România, spune Vicenza Today. Românca, al cărei nume nu a fost dat de poliția italiană, ci doar inițialele RB, urmează să dea socoteală pentru furt.