Un grav accident rutier a avut loc în Italia între două TIR-uri vineri, 14 iunie 2019, în jurul orei 16:30, pe RA13 (Raccordo Autostradale 13) între localitățile Sistiana și Sgonico, direcția Trieste. Ambele TIR-uri sunt înmatriculate în România, iar unul dintre șoferi a suferit răni grave, a relatat publicația italiană ilfriuliveneziagiulia.it.
Din primele investigații reiese că șoferul TIr-ului care circula în față a micșorat viteza din cauza lucrărilor care sunt efectuate pe una dintre benzi, iar șoferul TIR-ului care venea din urmă nu a observat încetinirea. Astfel, cel de-al doilea TIR a tamponat din spate auto-articulatul din fața sa, împingându-l înainte pe o distanță de circa 50 de metri.
În urma impactului, șoferul român de la volanul TIR-ului din spate a suferit răni grave și a rămas blocat între fiarele cabinei, fiind nevoie astfel de intervenția pompierilor pentru a-l scoate de acolo în viață.
Odată extras din cabină, conaționalul nostru a fost preluat de personalul medical de pe ambulanță și după ce starea sa a fost stabilă, a fost transportat la spitalul din Cattinara. La fața locului a fost trimis ca măsură de precauție și un elicopter medical, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că victima poate fi transportată la spital cu ambulanța.