O tragedie a avut loc joi spre vineri noaptea, 27 iunie, la ora 24.00, când tânărul Gabriel Bob a luat decizia de a-și pune capăt vieții și s-a aruncat la Iași de pe pasajul „Mihai Eminescu” în stradă. Tânărul s-a zdrobit de asfalt, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, a transmis publicația Ziarul de Iași.
Gabriel Bob avea 34 de ani, lucra în Italia și în buzunarele sale a fost găsită o sumă mare de bani
„Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, la ora 00.04 despre faptul că un bărbat ar fi căzut de la înălţime în zona Fundaţie. În urma identificării acestuia, a reieşit că bărbatul are domiciliul în judeţul Gorj. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care a avut loc faptul”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, tânărul lucra în Italia perioade de timp, după care revenea în România. De asemenea, acesta avea probleme psihice, fiind internat de mai multe ori în clinici de psihiatrie. Criminaliştii au găsit în buzunarele lui Gabriel peste 10.000 de lei, bani pe care i-ar fi câştigat în Italia. De asemenea, poliţiştii din Gorj le-au transmis celor din Iaşi că tânărului îi plăcea să viziteze oraşe din ţară.