Individul care a decapitat un bărbat cu drujba în localitatea Sânandrei din județul Timiș a primit condamnarea în prima instanță, luni 4 noiembrie 2019. Doru Sebastian Munteanu a primit 25 de ani de închisoare cu executare și a fost obligat la plata unor despăgubiri de 130.000 de euro, însă sentința nu este definitivă.
În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2019, Doru Sebastian Muntean, din Arad, a tăiat cu drujba ușa casei unui localnic, a intrat peste el în casă și l-a decapitat cu ferestrăul mecanic.
Criminalul a cumpărat un autoturism de la victimă și a cerut banii înapoi, dar victima a refuzat să-i dea. L-a atacat în timpul nopții, iar în casa din Sânandrei se aflau și copiii minori ai bărbatului ucis. Aceștia și iubita unuia dintre ei au scăpat cu viață.
Doru Sebastian Muntean a fost prins de polițiști la scurt timp după crimă. A fost văzut plin de sânge pe stradă. A fost acuzat de omor calificat și cruzimi, distrugere, violare de domiciliu și loviri sau alte violențe. Magistrații de la Tribunalul Timiș au dat prima sentință în acest caz: 25 de ani de închisoare cu executare și plata unor despăgubiri morale de 130.000 de euro. El are interdicție să se apropie de copiii victimei, la o distanță mai mică de 100 de metri timp de cinci ani după ce va fi eliberat. Sentința nu este definitivă.