Un șofer român de TIR și-a denunțat soacra pentru că îi obliga iubita să se prostitueze

O femeie din Prahova a fost trimisă în judecată pentru proxenetism după ce ginerele său a denunţat-o autorităţilor că-şi obligă fata să se prostitueze. Femeia a primit o pedeapsă  simbolică pentru fapta sa a transmiis Adevarul.ro,  luni 18 noiembrie.

Judecătoria Câmpina a finalizat un dosar în care două femei din localitate au fost trimise în judecată pentru proxenetism. Elena Neculae şi Elena Toma au fost condamnate pe fond la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar ca pedeapsă suplimentară au fost condamnate să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Câmpina sau Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Câmpina. Decizia Judecătoriei Câmpina nu este definitivă.

Conform recihiztoriului, Elena Neculae a fost deferită justiţiei după ce ginerele său a denunţat-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. Bărbatul a reclamat că ştie că iubita sa este obligată de către mamă să întreţină relaţii sexuale, contra-cost, cât timp el este plecat din ţară. Bordelul era improvizat într-un apartament din Câmpina, închiriat de Elena Toma, care primea şi ea bani pentru închirierea unei camere unde tânăra se întâlnea cu clienţii.

”Începând cu anul 2014, E.E.G a realizat că N.F.R practică prostituţa în perioadele în care acesta era plecat din ţară, fiind conducător auto. Astfel, la sfârşitul anului 2014, invocând unele neînţelegeri, NFR a părăsit locuinţa unde convieţuia cu EEG şi s-a mutat la domiciliul mamei sale, inculpata N.E. Începând cu anul 2015 şi până în noiembrie 2017, N.E a determinat-o în mod constant şi i-a înlesnit fiicei sale să presteze servicii sexuale remunerate cu diferite persoane de sex masculin, N.E fiind şi cea care-i identifica şi intermedia legătura cu aceştia”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Conform sursei citate, tot mama era cea care negocia preţul pentru fiecare client pe care îl trimitea fiiceai sale, iar femeia oprea un comision. O parte din bani ajungeau şi la Elena Toma, femeia care punea la dispoziţie apartamentul său din Câmpina, transformat în bordel. Procurorii susţin că în Câmpina, Elena Toma era cuoscută pentru faptul că îşi închiria apartamentul prostituatelor care nu aveau unde să se întâlnească cu clienţii. Pentru acest serviciu, femeia cerea sume modice, între 10 şi 15 lei pentru ”şedinţă”.

Anchetatorii susţin că pentru fiecare client, mama care îşi obliga fiica să se prostitueze, percepea o taxă care varia între 50 şi 100 de lei. Aceasta a fost trimsiă în judecată în mai 2019 de către procurori şi a fost condamnată de Judecătoria Câmpina în data de 14 noiembrie 2019.

Decizia judecătorilor câmpineni nu este definitivă şi poate fi atacată la înstanţa superioară

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri