Crimă în Sibiu. Și-a ucis soţia, pentru că nu l-a lăsat să deschidă butoiul cu murături

O ceartă în familie s-a terminat rău pentru o femeie din satul Bogatu, județul Sibiu.  Aceasta și-a găsit sfârșitul după ce a luat partea unor murături pe care le dorea perfecte. O palmă din partea soțului i-a fost fatală. Nimeni nu a aflat nimic decât la aproape 30 de ore de la incident, transmite publicatia locală Ora de Sibiu.

În data de 2 decembrie, într-o familie din satul Bogatu a izbucnit o ceartă aprigă. Între cei doi soți discuțiile ar fi pornit de la faptul că bărbatul a deschis butoiul cu murături, iar soția nu a fost de acord cu asta, pentru că ar fi reproșat ea, acestea se vor strica. De aici a izbucnit totul, și cel mai probabil, și pe fondul consumului de alcool, discuțiile au degenerat. Bărbatul și-a lovit soția cu palma în zona feței, aceasta ar fi căzut, iar în urma unei lovituri la cap a decedat.

Bărbatul nu a anunțat însă incidentul care s-a petrecut în data de 2 decembrie, în jurul orei 11. Abia a doua zi, la ora 16, cadavrul femeii a fost găsit de o rudă care a alertat poliția. Cercetările au durat toată noaptea, în urma cărora bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de lovituri cauzatoare de moarte.

După ce autopsia femeii va fi terminată se va stabili exact dacă moartea a survenit în urma loviturii sau a căzăturii, iar în funcție de rezultat se va putea stabili cu exactitate încadrarea juridică a faptei, iar bărbatul va fi prezentat judecătorilor pentru arestare preventivă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri