Accident grav aseară în Giurgiu. O femeie a murit și cei trei copii ai săi au fost răniți

O femeie în vârstă de aproximativ 43 de ani a murit, iar un bărbat şi trei copii au fost răniţi într-un accident care a avut loc, vineri seara, 3 ianuarie, pe un drum judeţean, în localitatea Tomuleşti, din Giurgiu, transmite Mediafax.  Femeia era mama celor trei copii răniți în accident.

Potrivit ISU Giurgiu, accidentul în care a fost implicată o singură maşină, în care se aflau cinci persoane, doi adulţi şi trei copii, a avut loc vineri seara pe DJ 503, în localitatea Tomuleşti.

O femeie de aproximativ 43 de ani, mama celor trei copii, a murit în urma accidentului, iar şoferul şi copii au suferit mai multe politraumatisme. Aceştia vor fi transporaţi la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Potrivit reprezentanţilor ISU Giurgiu, victimele nu au fost încarcerate şi au fost preluate rapid de echipajele medicale sosite la faţa locului. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Şoferul care a provocat accidentul din Giurgiu, în urma căruia o femeie a murit vineri seara, era băut. Potrivit IPJ Giurgiu, acesta avea 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul de 46 de ani este cercetat pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Potrivit IPJ Giurgiu, maşina condusă de bărbatul de 46 de ani a intrat într-un copac la intrare în localitatea Tomuleşti. „Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul altor preocupări şi a consumului de alcool, a părăsit partea carosabilă, lovindu-se de un copac aflat pe marginea şoselei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Giurgiu.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri