Tânără de 27 de ani din Botoșani, lovită mortal de mașină

O tânără de 27 de ani, din Botoșani, cunoscută sub numele de Sabina, care face parte din rândul persoanelor fără adăpost, a fost grav accidentată sâmbătă după-amiază, 11 ianuarie,  în zona pădurii Rediu, transmite Monitorul de Botosani.

Tânăra, într-o avansată stare de ebrietate, se deplasa pe mijlocul străzii printre mașinile care circulau cu viteză pe ambele sensuri. A fost claxonată și avertizată de mai mulți șoferi, inclusiv de concubinul ei, care privea neputincios de pe margine, însă fără niciun rezultat.

La un moment dat, un Volkswagen Sharan, condus de un bărbat de 70 de ani, dinspre Botoșani spre Stăuceni, a lovit-o pe aceasta în plin, în momentul în care tânăra a făcut o mișcare bruscă și și-a schimbat direcția de deplasare.

Impactul a fost violent, fata rămânând întinsă pe asfalt într-o baltă de sânge.

Ambulanța cu medic a SMURD a ajuns la fața locului și a preluat-o pe tânără și a transportat-o la Urgențe. “Pacienta prezenta un traumatism cranian acut și mai multe contuzii. A fost transportată la spital pentru mai multe investugații”, a precizat un medic din cadrul UPU SMURD.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție.

Pentru că iubim Botoșaniul și botoșănenii vă invităm în grupul de facebook Botoșani -orașul meu drag. Intră aici.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri