Tânără de 19 ani moartă într-un teribil accident produs aseară la Aiud

O fată de 19 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier produs duminică seara, 12 ianuarie,  în municipiul Aiud, după ce maşina în care se afla, condusă de un tânăr de 20 de ani, a intrat într-un stâlp de electricitate, anunță Agerpres.

Iniţial, a fost anunţată rănirea gravă a două persoane în urma accidentului. La faţa locului s-a acţionat de către Detaşamentul de Pompieri Aiud pentru descarcerarea celor două victime cu o autospecială prevăzută cu modul de descarcerare, precum şi cu două ambulanţe SMURD şi una a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Alba.

“După sosirea echipajelor de intervenţie la faţa locului, s-a constatat că una dintre victime nu are puls”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

În pofida manevrelor de resuscitare efectuate, victima, o tânără în vârstă de 19 ani, a fost declarată decedată.Potrivit Poliţiei, autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani. “Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul”, potrivit IPJ Alba. Vezi mai jos imagini de la locul tragediei publicate de presa locală:

blank

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri