Un tânăr de 25 de ani din județul Arad şi-a sugrumat propria mamă, miercuri 15 ianuarie, după ce şi-a adus acasă iubita, iar mama sa şi-a exprimat cu sinceritate dezacordul în legătură cu relaţia celor doi, transmite Observator.
Tânărul şi-a ieşit din fire la auzul criticilor mamei sale şi i-a curmat femeii viaţa cu propriile mâini. “Polițiștii din Seleuș au fost sesizați despre faptul că într-un imobil de pe raza localității ar fi avut loc un omor
Din primele verificări, au constatat că un tânăr de 25 ani, din Seleuș, în urma unui conflict spontan, ar fi strâns-o de gât pe mama sa, în vârstă de 45 ani. Se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”, informează IPJ Arad.
Fiul femeii ar fi venit în vizită cu iubita sa, însă mama lui şi-a exprimat părerea că nu este de acord cu relaţia celor doi. Fiul victimei, în vârstă de 25 de ani, a strâns-o de gât cu mâinile până când femeia nu a mai respirat. Totul ar fi pornit, se pare, de la un conflict spontan declanșat de faptul că femeia, în vârstă de 45 de ani, nu ar fi fost de acord cu relația fiului ei, informează şi aradon.ro.