VIDEO Accident grav pe DN 65: O persoană a murit şi două au fost grav rănite

O persoană a murit şi două au fost transportate la spital în urma unui accident produs duminică, 26 ianuarie,  pe DN 65/E 574 pe raza localităţii Negreni, sensul de mers către Piteşti, în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren, a anunţat IPJ Olt.

Potrivit Poliţiei Olt, autotrenul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, însă traficul nu a fost blocat.  ISU Olt a informat că pompierii Staţiei Scorniceşti acţionează cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD. Din primele informaţii, în accident sunt implicate un autocamion şi două autoturisme, în care se aflau cinci persoane.

La faţa locului au acâionat  şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

“Până în acest moment au fost preluate şi evaluate trei victime, şoferul încarcerat în stare gravă, inconştient, pasagerul aflat în acelaşi autoturism cu victima încarcerată şi şoferul celuilalt autoturism, conştienţi, cu diverse traumatisme. Şoferul încarcerat, în vârstă de 54 de ani, a fost resuscitat, fără rezultat favorabil, fiind declarat decedat de medicul SAJ. Celelalte două persoane au fost transportate la UPU Slatina, conştiente, cu diverse traumatisme în urma accidentului. Autocamionul era încărcat cu hârtie”, a transmis ISU Oltimediat după accident.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri