Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte, la ora 22.00, luni 9 martie. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.
Sunt cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani. Aproape toate activităţile publice au fost interzise, în timp ce conducerea a zeci de penitenciare se confruntă cu revolte. Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință.
Măsurile intră în vigoare mâine dimineață, a spus Conte, care a explicat că „nu mai e timp” pentru a combate efectele răspândirii coronavirusului și că e nevoie de „măsuri stringente, imediate”. El a făcut un apel la italieni, cerându-le să stea acasă. Competițiile sportive au fost deja anulate. Vor fi interzise nunțile, înmormântările și orice manifestări cu multe persoane.
Anunțul vine în condițiile în care Italia a raportat aproape 1,800 de cazuri și 97 de morți în doar 24 de ore. Numărul total deceselor a depășit 460, iar cel al îmbolnăvirilor, 9.100, de la izbucnirea epidemiei în Italia.
Și Israelul a luat măsuri drastice
Autorităţile israeliene au dispus, luni, 9 martie, plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în Israel sau repatrierea străinilor care nu au spaţiu de caratină pe teritoriul israelian.
Măsura carantinei li se va aplica tuturor persoanelor care sosesc în puncte vamale israeliene. Cetăţenii străini care vor să intre în Israel vor fi întrebaţi dacă au spaţiu pentru a sta în carantină 14 zile. În cazul în care nu pot demonstra că au la dispoziţie spaţii de carantină în Israel, străinii vor fi repatriaţi, a comunicat Ministerul israelian al Sănătăţii, conform cotidianului Times of Israel, citat de Mediafax.