Previziuni sumbre în Germania: Aproape 2.000.000 de angajați și-ar putea pierde locurile de muncă din cauza pandemiei

Criza coronavirusului ar putea costa economia Germaniei undeva între 255 şi 729 miliarde de euro în 2020 precum şi aproape două milioane de locuri de muncă, a anunţat luni Institutul de cercetări economice Ifo, transmite DPA, citată de Agerpres.

Estimarea vine în contextul în care Guvernul de la Berlin pregăteşte un amplu pachet de măsuri economice.

“Costurile este posibil să depăşească orice am văzut în perioada crizelor economice şi a dezastrelor naturale în ultimele decenii în Germania”, a declarat preşedintele institutului Ifo, Clemens Fuest. “În funcţie de diferite scenarii, economia ar urma să să contracte cu 7,2 până la 20,6 puncte procentuale. Aceasta înseamnă costuri cuprinse între 255 şi 729 miliarde de euro”, a adăugat Clemens Fuest.

Institutul Ifo se aşteaptă la turbulenţe semnificative şi pe piaţa muncii de pe urma crizei coronavirusului. Până la 1,8 milioane de angajaţi care plătesc contribuţii sociale ar putea să îşi piardă locul de muncă şi peste şase milioane de persoane ar urma să opteze pentru a lucra în program scurt, estimează analiştii Ifo.

Potrivit acestui program de muncă redusă, sau “Kurzarbeit“, introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, companiile germane pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care lucrează un program mai scurt.

În cazul în care economia germană va fi paralizată pentru o perioadă de două luni, costurile se vor situa între 255 şi 495 miliarde de euro, în timp ce în cazul unei închideri parţiale pentru o perioadă de trei luni costurile sunt estimate între 354 şi 729 miliarde de euro, estimează Ifo.

Cabinetul de la Berlin este aşteptat să aprobe luni un amplu pachet de măsuri economice, care include ajutoare pentru companii, angajaţi şi spitale. De asemenea, chiriaşii ar urma să fie protejaţi de riscul evacuării dacă întâmpină probleme financiare din cauza crizei. Graţie unei proceduri parlamentare accelerate aceste măsuri ar urma să devină lege încă de vineri.

Pentru anul 2020, Guvernul de la Berlin intenţionează să introducă o suplimentare de buget de 156 miliarde de euro.

Bilanţul pandemiei a ajuns la 16.113 morţi pe plan global, înregistrându-se 367.457 de cazuri de Covid-19, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite.

Cele mai multe cazuri de infectare se înregistrează în China (81.496), Italia (63.927) şi Statele Unite (41.511). În Spania sunt 33.089 de cazuri de coronavirus, în Germania sunt 28.865, iar în Iran 23.049. În Franţa sunt confirmate 16.937 de cazuri.

Cele mai multe decese sunt în Italia (6.077), China (3.274) şi Spania (2.206). În Iran sunt 1.812 decese, în Franţa 674, în Marea Britanie 335, în Olanda 213, iar în Germania 118.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri