Unui șofer bulgar, care s-a prezentat în cursul nopții de marți spre miercuri, 25 martie, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, cu un TIR încărcat cu 33 de paleți cu medicamente, i-a fost interzis să iasă din țară, date fiind interdicțiile cu privire la circulația medicamentelor în perioada stării de urgență, gransmite realitatea.net care citează Poliția de Frontieră.
TIR-ul venea de la o societate din Timiș si mergea către alt sediu al aceleiași firme din Sofia și era încărcat cu Paracetamol. Direcția de Sănătate Publică Dolj si ANAF au fost anunțate și imediat a fost aplicată o sancțiune în valoare de 70.000 de RON, conform art 28 din OUG 1/1999.
După aplicarea amenzii, șoferul a renunțat la călătorie și a rămas în țară.
Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice. (Art. 9. – Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite).
Vă reamintim că un bărbat din Huși, șofer de TIR recent întors dintr-o cursă din Germania, a fost confirmat ca fiind purtător al virusului Covid-19. Medicul care a intrat în contact cu pacientul internat la Spitalul Municipal din Huși a intrat preventiv la izolare, a transmis miercuri 25 martie, Monitorul de Vaslui.
În prezent, pacietul este internat într-un pavilion separat al spitalului hușean, spațiu în care a funcționat fostul dispensar TBC, transformat de curând în spațiu de izolare pentru pacienții sau suspecții de coronavirus. În funcție de evoluția stării sale de sănătate, el ar putea fi transferat la o altă unitate spitalicească specializată în tratarea bolilor infecțioase.