Numărul de cazuri de persoane infectate cu coronavirus continuă să crească zi de zi. Conform ultimelor cifre, infecțiile au trecut de 67.000 la ora 12.00, iar numărul deceselor a ajuns la 651, marți 31 martie, au transmis autoritățile germane citate de Agerpres.
Vârsta medie a celor care au murit de Covid19 în Germania este de 80 de ani. Institutul Robert Koch (RKI) subliniază că numărul de cazuri este în creștere. Pandemia va continua luni de zile, consideră șeful RKI, Lothar Wieler. Rata mortalităţii actuale din Germania, în prezent de 0,8%, va creşte, a preconizat Wieler.
Testele, protecția persoanelor deosebit de vulnerabile și consolidarea capacităților de aprovizionare rămân importante. Întrebat dacă Germania are un sistem de sănătate deficitar, Wieler a răspuns: “Avem un sistem de sănătate foarte eficient în Germania. Trebuie doar să folosim cât mai bine capacitățile noastre”, a spus șeful RKI. “Se va vedea dacă paturile vor fi suficiente – aceasta este o altă chestiune.”
Politicianul Andreas Geisel (SPD) a declarat luni, 30 martie, că Senatul landului Berlin va dezbate și va decide marți o listă de amenzi pentru încălcarea restricțiilor legate de răspândirea coronavirusului (COVID-19).
Alte landuri, cum ar fi Renania de Nord-Westfalia, Bavaria, Baden-Württemberg și Renania-Palatinat au elaborat, de asemenea, reglementări.
În Berlin, conform proiectului de document, văzut de Tagesspiegel, încălcările distanței minime în spațiile publice (1,5 metri) ar putea costa în viitor între 50 și 500 de euro.
Locuitorii care sunt opriți de poliție și nu se pot identifica, în ciuda faptului că li se cere să prezinte dovada identității și a adresei, ar putea să plătească undeva între 25 și 75 €. Persoanele găsite în afara locuinței, fără a avea un motiv întemeiat pentru acest lucru, ar putea fi sancționate cu amendă de până la 500 €.
Pedepsele enumerate în proiect sunt mai severe pentru întreprinderile care încalcă regulile. Conform proiectului, oricine deschide o afacere care ar trebui să fie închisă (cum ar fi un magazin neesențial sau un bar) s-ar putea confrunta cu o amendă de până la 10.000 €.
Responsabilii firmelor care sunt încă deschise, dar nu respectă măsurile de igienă prescrise, vor plăti până la 2.500 de euro.
În cazul în care nerespectarea regulilor se repetă, se pot aplica amenzi de până la 25.000 EUR – aceasta fiind suma maximă prevăzută în Legea privind protecția împotriva infecțiilor.
Premierul landului Bavaria, Markus Söder, a anunțat că restricțiile care vizează încetinirea răspândirii coronavirusului vor rămâne în vigoare până cel puțin pe 19 aprilie.
Au trecut aproape două săptămâni de când au fost puse în aplicare restricții extinse în Bavaria, cu speranța de a controla pandemia de coronavirus.
Însă deși se pare că lucrurile se mișcă în direcția corectă, deoarece rata infecțiilor scade ușor, Söder a spus că măsurile trebuie extinse.
„Situația este încă foarte, foarte gravă” a declarat Söder în cadrul unei conferințe de presă ținută luni, 30 martie, informează Augsburger Allgemeine.La nivel federal, de asemenea, este de așteptat ca restricțiile să rămână în vigoare în toată Germania până cel puțin la această dată.
Un studiu a descoperit că doar 41% dintre germani au considerat că virusul Covid-19 este periculos. „Cu cât oamenii înțeleg că boala este periculoasă, cu atât se protejează mai bine”, a declarat șeful RKI. Cu toate acestea, mulți încă mai percep situația focarului ca o exagerare media. „Este nefericită această percepție”, spune Wieler.