O româncă din Italia în vârstă de 44 de ani s-a trezit atacată din senin și fără motiv de un bărbat african, originar din Mali, care apoi a spart și geamul mașinii carabinierilor interveniți la solicitarea conaționalei noastre.
Totul s-a întâmplat pe via Marsala din Roma, lângă stația Termini, unde femeia româncă a fost abordată de un tânăr african care mai întâi a pus-o la pământ și apoi a început să o lovească violent cu picioarele. Totul fără motiv, a relatat joi 16 iulie, publicația locală Terzo Binario.
Conaționala noastră a reușit într-un final să scape de furia agresorului și a dat peste o patrulă a carabinierilor care se afla în trecere. După ce au aflat de la victimă despre cele întâmplate, militarii s-au pus pe urmele făptașului și l-au găsit în scurt timp în stația de autobuz de pe aceeași stradă.
În timp ce carabinierii erau ocupați să-l identifice, fiind vorba de un tânăr de 29 de ani originar din Mali, acesta a încercat să fugă cu scuza că trebuie să prindă autobuzul. Carabinierii l-au reținut însă și infractorul, într-un exces de furie, a spart un geam de la mașina patrulei, provocându-și de asemenea și unele răni.
Atât tânărul african, cât și femeia româncă, au fost transportați apoi la spitalul Santo Spirito din Roma pentru îngrijiri medicale. Între timp, carabinierii l-au denunțat pe agresor în stare de libertate pentru infracțiunile comise.