Italia: Angajatorii badantelor care se întorc din România și Bulgaria cer autorităților locuri pentru carantină

Angajatorii din sectorul asistenței familiale din Italia, în special cei ai căror îngrijitoare și menajere locuiesc în aceeași casă cu bătrânii sau familiile, cer autorităților italiene să pună la dispoziție locuri special amenajate pentru lucrătorii care se întorc din România, Bulgaria, Moldova sau alte țări cu risc mare de infecție, unde acestea să poată să petreacă perioada de 14 zile de carantină, informează Il Sole 24.

O ordonanță emisă vineri, 24 iulie 2020, de către ministrul Sănătății din Italia impune persoanelor care se întorc din România și Bulgaria să petreacă 14 zile în izolare la domiciliu odată întoarse în Peninsulă. Imediat după ce ordonanța a intrat în vigoare, însă, au apărut și nemulțumirile angajatorilor din sectorul domestic, dar și ale persoanele angajate de aceștia, multe dintre ele locuind chiar la locul de muncă. Pe de-o parte, angajatorii nu vor ca „badantele” și menajerele să petreacă perioada de carantină în aceeași locuință cu bătrânii sau familiile la care lucrează, iar pe de altă parte, lucrătoarele nu au posibilitatea să găsească, pentru un timp atât de scurt și fără preaviz, o altă locuință, mai ales în condițiile în care cheltuiala trebuie suportată de ele.

Assindatcolf, asociația angajatorilor din sectorul domestic, au cerut autorităților să rezolve situația punând la dispoziția asistenților familiali care lucrează „la fix” locuințe în care să poată petrece cele 14 zile de autoizolare, dar până la această oră doar Regiunea Lazio a luat măsuri în acest sens. O ordonanță emisă de președintele regiunii în data de 28 iulie 2020 interzice lucrătorilor care provin din România, Bulgaria sau Ucraina, să locuiască în perioada de carantină în casa unde lucrează, urmând ca la sosirea lor în Italia, ASL și Protecția Civilă să „determine modalitatea și locul unde să petreacă perioada de supraveghere sanitară și autoizolare, aplicând dispozițiile articolului 4, punctul 4 din Decretul Primului-ministru din 11 iunie 2020.”

– „Autoizolarea sau carantina în structuri extra-rezidențiale și tamponul obligatoriu plătit de sistemul de sănătate. Acestea sunt, pe scurt, măsurile pentru care am solicitat guvernului și regiunilor să deschidă o dezbatere pentru a proteja familiile angajatoare din sectorul domestic care au lucrători străini angajați, chiar și din țări care fac parte din Uniunea Europeană, și care se întorc în Italia din motive legate de muncă”, a declarat Andrea Zini, vicepreședinte Assindatcolf.

Așadar, pentru persoanele care se întorc în Lazio din România, Bulgaria și alte țări pentru care sunt impuse restricții, autoritățile regionale vor fi cele care vor pune la dispoziția lor o locuință provizorie. Aceeași ordonanță prevede și ca la sosirea cu autocarul în Italia să fie efectuate teste serologice pentru coronavirus asupra lucrătorilor care vin din România, Bulgaria și Ucraina, dar numai dacă aceștia își dau acordul.

Regiunea Veneto îi obligă, în schimb, pe lucrătorii care vin din țările cu risc ridicat de infecție să efectueze un test cu tampon pentru coronavirus, dar costul testului este suportat de autoritățile locale, mai precizează sursa citată.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri