Un bărbat, șofer de TIR, care lucra luni seara, 3 august, pentru a repara un autotren în Ploieşti a fost prins sub autovehicul, la faţa locului intervenind mai multe echipaje de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, potrivit Agerpres.
Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost extras de sub TIR şi a fost predat echipajului medical, acesta aflându-se în stare de inconştienţă, a informat ISU Prahova.
Potrivit sursei citate, accidentul s-a petrecut pe strada Roşiori din municipiul Ploieşti, primele date de la faţa locului arătând că TIR-ul era staţionat iar bărbatul lucra sub autovehicul în momentul în care acesta a căzut peste el. Două echipaje de descarcerare, o maşină de stingere şi o ambulanţă SMURD au intervenit la faţa locului.
Din păcate starea bărbatului este gravă medicii fiind rezervași în ceea ce privește șansele de supraviețuire.