O tânără româncă în vârstă de 17 ani este dată dispărută de familie în Italia. Fata se numește Elena Miruna Nemțeanu, locuiește împreună cu părinții la Grosseto (Toscana) și de vineri, 7 august, nimeni nu mai știe nimic de ea.
Mama Elenei face un apel disperat: „Ajutați-mă să o găsesc!” Conform publicației Grosseto Notizie, tânăra a dispărut de la domiciliu vinerea trecută, în jurul orei 20:30. De menționat este faptul că Elena a plecat fără telefonul celular, iar părinții și fratele ei mai mic au pierdut astfel orice posibilitate de a lua legătura cu ea.
Elena Miruna Nemteanu s-a născut pe 24 iunie 2003, are aproximativ 1 metru și 65 de centimetri înălțime, părul lung, șaten și ochi căprui. În momentul dispariției era îmbrăcată cu rochia din fotografia de mai jos.
Oricine a văzut-o sau are vreo informație despre locul unde ar putea fi este rugat să se adreseze forțelor de ordine la numărul 112 sau să o sune direct pe Maria Mihaela Nemțeanu, mama tinerei, la telefon: 0039/3201121282.