Un român din Italia pozitiv la Covid-19 care a părăsit carantina riscă până la 5 ani de închisoare

Măsurile de carantină obligatorie la care a fost supus după ce a primit testul pozitiv la Covid-19, nu l-au împiedicat pe un bărbat român în vârstă de 30 de ani, din Oderzo (Veneto), să părăsească domiciliul și să pună astfel în pericol sănătatea celor din jur. Pentru gestul său va fi trimis în judecată pentru infracțiunea de nerespectare a carantinei și riscă închisoarea de la 1 la 5 ani.

Conform Treviso Today, în dimineața zilei de luni, 31 august, în ciuda ordinului de a rămâne acasă, în carantină, deoarece a fost testat pozitiv pentru Covid-19, bărbatul a decis să meargă la Clinica San Tiziano din Oderzo, la medicul de familie pentru a cere informații. Era în jurul orei 10:30 când a fost invitat de personalul sanitar al clinicii, și chiar de medicul lui generalist, să se întoarcă la domiciliu cât mai repede, dar a refuzat să se conformeze, de aceea a fost necesară intervenția carabinierilor.

Din fericire, bărbatul nu a intrat în contact cu alți cetățeni care așteptau să fie examinați de ceilalți medici prezenți în clinică, specifică sursa citată, dar românul va fi denunțat la Parchetul din Treviso.

Potrivit site-ului oficial al Ministerului Sănătății din Italia, „încălcarea intenționată a interdicției absolute din partea persoanelor supuse carantinei de a părăsi domiciliul pentru că au fost diagnosticate pozitiv pentru virus se pedepsește cu pedeapsa menționată la articolul 452, primul paragraf, nr. 2, din Codul Penal (închisoare de la 1 la 5 ani).”

La violazione intenzionale del divieto assoluto di allontanarsi dalla propria abitazione o dimora per le persone sottoposte a quarantena perché risultate positive al virus è punita con la pena di cui all’articolo 452, primo comma, n. 2, del codice penale (reclusione da uno a cinque anni).

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri