Doi tineri au murit zdrobiți de TIR, după o șicanare în trafic. “S-a dezechilibrat şi a intrat în faţa mea”

O tânără de 25 de ani și un șofer de 21 și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită de un TIR, pe Drumul Naţional 1A, în județul Prahova. Șoferul autoturismului, un tânăr de 21 de ani, a fost dus în stare gravă la spital.

Conducătorul TIR-ului, care venea din sens opus, spune că autoturismul i-a ieșit brusc în față. Tragedia s-ar fi produs din cauza unei șicanări în trafic.

Nenorocirea s-a produs după lăsarea serii, pe DN1A. Cei doi tineri veneau din Dâmboviţa şi se îndreptau spre Ploieşti. Călătoria a fost liniştită până când, la un moment dat, tânărul de 21 de ani, aflat la volan, ar fi fost şicanat de un alt participant la trafic. Nu a mai reuşit să controleze volanul şi aşa ar fi intrat pe contrasens, de unde venea un TIR.

Șoferul de TIR: “A intrat în faţa mea, l-am lovit. L-a şicanat cineva în faţa mea, au pus frâna, cineva l-a depăşit, el a venit din faţă, n-a putut să îl evite. A pus frână, s-a dezechilibrat şi a intrat în faţa mea.”

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au mobilizat echipajele de la ambulanţă, SMURD, pompieri şi poliţie. Pentru pasagera din maşină nu s-a mai putut face însă nimic.

Impactul a fost atât de violent încât maşina a fost pur şi simplu spluberată de TIR. Din nefericire, pasagera aflată în autoturism şi-a pierdut viaţa pe loc. Şoferul, în vârstă de 21 de ani este şi el în stare critică şi a fost transportat la spitalul din Ploieşti, unde medicii îi acorda îngrijiri.

Comisar Georgian Anton, împuternicit şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene: “Un tânăr de 21 de ani intră în coliziune cu un autotren. În urma producerii accidentului a rezultat, din păcate, decesul unei persoane, pasager dreaptă faţă în autoturism.” Din păcate și tânărul de 25 a

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili exact în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri