Mădălina a fost ucisă de soț în Italia pentru că nu a vrut să se întoarcă în țară

Adrian Luminiță, bărbatul român în vârstă de 39 de ani care și-a omorât soția în dimineața de luni, 7 decembrie, la Pescia Fiorentina (Toscana) a mărturisit anchetatorilor motivul pentru care a recurs la acest gest extrem: Mădălina nu a fost de acord cu propunerea lui de a se întoarce în România, femeia voia să rămână în Italia.

Mădălina Elena Luminiță avea 32 de ani și viața ei a fost brusc întreruptă într-un mod deosebit de tragic. Soțul ei, Adrian, a înjunghiat-o cu un cuțit de bucătărie până la moarte, apoi a încercat să dea foc casei.

Motivul prezentat în fața procurorului Valeria Lazzarini de bărbatul român a fost că soția sa nu voia să se întoarcă în țară împreună cu el. Cei doi se îngrijeau de o vilă luxoasă a cărei proprietari trăiau la Roma și o foloseau doar vara, în vacanță. Mădălina și Adrian locuiau într-un apartament dintr-o anexă a vilei, unde femeia a fost găsită de carabinieri într-o baltă de sânge.

Mădălina lucra ca menajeră pentru alte două familii din zonă: „Lucra de 6 ani pentru noi – povestește unul dintre angajatorii femeii românce – întreaga noastră familie a rămas îngrozită de ceea ce i s-a întâmplat. Nu ne-a spus niciodată că relația cu soțul ei nu ar merge bine, pentru noi Mădălina și Adrian erau un cuplu perfect, exemplar. Chiar cu două zile înainte de tragedie le făcuserăm un cadou pentru Crăciun.”

Mâine, 10 decembrie, la morga spitalului Misericordia din Grosseto va avea loc autopsia corpului neînsuflețit al Mădălinei, iar medicul legist Mario Gabbrielli va putea astfel oferi câteva elemente în plus procurorului adjunct Valeria Lazzarini care coordonează ancheta.

Tânăra femeie a fost lovită cu aproximativ zece lovituri de cuțit, carabinierii au confiscat diverse obiecte din anexă, inclusiv arma crimei. Un cuțit de bucătărie, lung și ascuțit, cu care Adrian a lovit-o în abdomen, burtă și piept. Apoi bărbatul a încercat să dea foc locuinței, dar s-a răzgândit și a chemat carabinierii, așteptându-i în interiorul vilei. Și-a lăsat soția într-o baltă de sânge și a închis ușa anexei în spatele lui.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri