Un tragic accident rutier petrecut luni, 12 aprilie 2021, pe strada regională 71 din Toscana, în dreptul localității Subbiano din provincia Arezzo, a dus la moartea unui tânăr român de 26 de ani și rănirea foarte gravă a fratelui său, în vârstă de numai 23 de ani. Fratele victimei se află acum în stare critică la spital, informează ziarul local Corriere di Arezzo.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:30 de ieri, când tânărul de 26 de ani, Adrian Cristian Iacob, se îndrepta cu mașina sa Peugeot spre locul de muncă. Lângă el, în autovehicul, se afla și fratele său.
Din primele informații reiese că mașina ar fi derapat la un moment dat, probabil din cauza asfaltului ud în urma ploilor, iar autoturismul Peugeot a intrat pe celălalt sens de circulație. Chiar în acel moment, din fața lor venea un Mercedes GLC condus de un bărbat italian, Roberto Giotti, în vârstă de 73 de ani.
Impactul între cele două mașini a fost inevitabil, din nefericire, iar la câteva minute după aceea, Adrian Cristian Iacob și-a pierdut viața. Personalul medical sosit la fața locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul.
Au reușit, în schimb, să-l salveze pe tânărul român de 23 de ani, în ciuda faptului că nu au putut să-l transport imediat cu elicopterul la spital din cauza vremii nefavorabile. Acum el se află internat la spitalul Scotte din Siena, în stare foarte gravă, medicii menținându-se rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Șoferul celeilalte mașini a fost rănit și el, dar a scăpat numai cu câteva fracturi, acesta fiind transportat la spital cu cod galben de urgență.
Printre primii care au ajuns la fața locului, cu inima frântă de durere, a fost tatăl lui Adrian. Familia Iacob este stabilită în Italia de peste 15 ani, conform surselor locale, și este foarte cunoscută și respectată de comunitatea din Subbiano. Adrian obținuse între timp și cetățenia italiană și muncea din greu pentru un viitor care acum s-a spulberat în numai câteva minute.
Accidentul s-a petrecut la mică distanță de casa conaționalilor noștri.