O mamă de origine română în vârstă de 39 de ani a murit la Verona, în Veneto, după ce a fost lovită de un autoturism, în timp ce se întorcea acasă de la școală cu fiica sa de mână a relatat publicația italiana L’Arena.
Femeia a fost accidentată pe via Esperanto, în după amiaza zilei de joi, 22 aprilie. Ea a fost lovită de o mașină Suzuky Swift lângă trecerea de pietoni, în timp ce traversa împreună cu fiica sa care tocmai ieșise de la școala primară din apropiere. Șoferul s-a oprit după impact.
Personalul sanitar de la 118 ajuns la fața locului a acordat asistență timp de peste 45 de minute victimei, care a fost transportată în cod roșu la spitalul Borgo Trento unde, însă, a murit din cauza gravității leziunilor suferite.
Șoferul autoturismului implicat în accident, în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în Verona, a fost dus și el la spital și este cercetat pentru omor. Investigațiile polițiștilor cu privire la dinamica și condițiile psihofizice ale șoferului sunt în desfășurare.