Șofer român de TIR erou în Italia. A salvat o fetiță de la înec.

Începând de duminică, 25 aprilie, românul Sorin Ursuț este cetățean de onoare al localității Cornate d’Adda (Lombardia). O zi de neuitat pentru pescarul-erou în vârstă de 48 de ani, care, în iunie 2020, a salvat de la înec o fetiță de 9 ani. În anul 2010 salvase un alt copil, în condiții identice.

Fetița a fost salvată datorită eroismului bărbatului român care era la pescuit în zona respectivă. „Era ora 17:00, nu prea aveam chef, dar un prieten de-al meu a insistat să mergem la pescuit și până la urmă am cedat”. Cu siguranță nu și-ar fi putut imagina ceea ce avea să urmeze.

Împreună cu fetița se afla și tatăl acesteia, care nu a ezitat să se arunce în apă pentru a-și salva copila, dar pentru el nimeni nu a putut face nimic. Fetița a fost scoasă din apă de Sorin Ursuț, care a asistat la întreaga scenă, tatăl a fost găsit abia a doua zi, fără viață, la doi kilometri în aval.

„M-am aruncat în apă imediat ce am văzut că fetița a căzut, singurul meu gând era să ajung la ea și să o salvez. Am văzut-o cum dădea din mâini și cum a dispărut sub apă”, a spus Sorin care nu a ezitat să-și riște viața pentru a salva-o pe cea a copilei. Același gest l-a făcut și tatăl, dar apele fluviului l-au tras la fund și l-au purtat cu repeziciune, fără a-i lăsa nicio șansă de scăpare. „Îl vedeam și pe el, era la trei metri de mal, speram să se salveze, în schimb nu a reușit. Totul s-a întâmplat în câteva secunde”, a mai povestit bărbatul român.

Nu a fost pentru prima dată pentru Sorin când a trebuit să înfrunte apele învolburate ale râului Adda, pentru a salva vieți. În anul 2010 a trăit o întâmplare absolut identică, tot în același punct al râului, dar cu un final fericit. Atunci s-a salvat și tatăl copilului în vârstă de 10 ani, pe care tot conaționalul nostru l-a scos din apă.

Gesturi de curaj și umanitate care au fost răsplătit de administrația orașului. Sorin Ursuț, numit de autorități „îngerul râului Adda”, a fost premiat cu Airone d’oro, distincție oferită de Primăria din Cornate cetățenilor cu merite deosebite în comunitate. „Nu sunt un erou, cred că oricine în locul meu ar fi făcut la fel”, sunt cuvintele lui Sorin Ursuț, devenit cetățean model în localitatea italiană în care trăiește de 20 de ani.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri